Râmnicu Vâlcea:Campioana la schi fond care pregăteşte fotbaliste

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostă campioană naţională la schi fond şi steafetă, încearcă să le înveţe pe elevele sale cât mai multe discipline sportive.

Laura a făcut cunoştinţă cu sportul de performanţă de la vârsta de 12 ani, practicând schiul de fond la Miercurea Ciuc. A ieşit campioană naţională la vârsta de 17 ani şi campioană la ştafetă un an mai târziu. "Când eram în clasa a V-a, un antrenor a venit în clasă şi ne-a selectat. Am dat nişte probe, după care am intrat în prima grupă de fondiste de la Miercurea Ciuc. Pe vremea aceea ne pregăteam intens, beneficiam de condiţii mai bune şi de antrenamente mai lungi. Aveam un program destul de încărcărcat, făceam chiar şi patru antrenamente pe zi. Mi-am dorit foarte mult să ajung campioană naţională" povesteşte fosta sportivă. Din 2001 este profesoar titular de educaţie fizică şi sport la Colegiul Tehnic Energetic din Râmnicu Vâlcea, unde înceacă să le ofere elevilor săi cât mai multe activităţi. În afara orelor de curs, pregăteşte o echipă de majorete, cu care a luat locul trei pe judeţ, dar şi gimnastică aerobică. "Având în vedere că este un liceu pentru băieţi, este foarte greu să găseşti fete care să exceleze în alte sporturi în afară de handbal, care este practicat intens aici prin intermediul Centrului de Excelenţă. Am strâns mai multe sportive din clasa de unde sunt dirigintă, cu care fac şi dans modern. Aceste activităţi le ajută să îşi dezvolte o condiţie fizică armonioasă" spune profesoara.


Fotbalul, o provocare


De un an de zile, Laura Haş a format o echipă de fotbal a liceului, cu care a participat la campionatul naţional. "Nu am avut tangenţă cu fotbalul până anul trecut, când am câştigat un turneul la nivel de judeţ. Deşi este mai greu să pregăteşti fete decât băieţi, ele au dat dovadă de seriozitate şi au muncit foate mult. A fost o provocare pentru mine, care s-a transformat într-o satisfacţie" spune Laura Haş. Deşi a început cu timiditate primele competiţii, elevele sale au ieşit primele pe municipiu, pe judeţ şi apoi pe zonă, calificându-se la turneul final ce a avut loc la Iaşi. După 15 meciuri fără înfrângere, echipa pregătită de Laura Haş a câştigaat marele trofeu, devenind campioane naţionale. "Fetele nu au mai jucat fotbal până acum, dar s-au descurcat destul de bine. Ele aveau condiţie fizică de la handbal, aşa că am hotărât să încercăm şi cu fotbalul. Am fost una din cele mai tinere echipe care s-au prezentat la turneu, marea majoritate fiind din clasa a IX-a. Am urmărit ce tactică adopta fiecare echipă şi apoi ne-am adaptat jocului lor, reuşind să ne impunem" povesteşte antrenoarea micilor fotbaliste.


Întrebări şi răspunsuri:


1) Cum le motivaţi pe fete înaintea competiţiilor?
Încerc să le încurajez spunându-le că sportul este baza oricărei discipline. Nu putem trăi fără un regim de viaţă sănătos şi practicarea sportului este o condiţie necesară mai ales în zilele noastre, în era fast-food.
2) Ce planuri aveţi pentru viitor?
Am dori să câştigăm din nou campionatul naţional. Am studiat cu atenţie echipele care au participat anul trecut, avem deja exeprienţă şi sperăm să creştem în valoare pentru a obţine rezultate mai bune.

Ce-i place: Deşi are puţin timp liber, Laura preferă să schieze. "Nu mai fac schi de fond, doar cel alpin. Am fost pe pârtiile de pe Făgăraş, la Rânca şi la Harghita Băi. Ador să citesc şi să înot" spune profesoară
Ce nu-i place:
Încearcă să evite persoanele mincinoase, ipocrizia şi mâncărurile grase. "Nu suport schimbările care au loc în România, datorită crizei, nu dispunem de o bază materială corespunzătoare" spune Laura.


Profil.
NĂSCUT: 9 aprilie 1972, Miercurea Ciuc
STUDII: Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport Braşov, Master Administraţie Publică, în prezent studentă în anul III la Universitatea Constantin Brâncoveanu, la Management
FAMILIE: căsătorită, o fetiţă

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite