Râmnicu Vâlcea: CSM vrea să reînceapă negocierile pentru Florin Costea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Conducerea clubului din Zăvoi speră obţină în această iarnă o înţelegere cu Universitatea Craiova în privinţa procentului de vânzare a atacantului vâlcean.

Aflaţi în prima săptămână de vacanţă, "municipalii" îşi fac deja planurile pentru returul campionatului. Deşi nu au mai primit vreo veste de la oficialii din Bănie de câteva luni, vâlcenii sunt dispuşi să negocieze procentul de 25 la sută dintr-un eventual transfer al atacantului Florin Costea în această pauză competiţională. CSM Râmnicu Vâlcea se înţelesese la începutul sezonului cu Universitatea, pentru suma de 500 000 de euro plus încă doi jucători, însă banii nu au mai apărut aşa că negocierile au fost amânate. "Probabil că nu au avut bani până acum, dar noi suntem dispuşi să negociem. Sper ca în această iarnă să ajungem la un consens" a declarat Florin Verigeanu, directorul general al clubului CSM Râmnicu Vâlcea.

image

Florin Verigeanu

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite