Râmnicu Vâlcea: Bogdan Dinică îşi ajută semenii dintr-un cărucior pe rotile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Convis că viaţa este grea, îşi ajută semenii. A înfiinţat un Centru de Recuperare şi Terapie Ocupaţională şi dă de lucru la 15 tineri cu dizabilităţi pe care i-a specializat croitori.

profil
NĂSCUT: 17 decembrie 1974, la Râmnicu Vâlcea
STUDII: Facultatea de Psiholigie Sibiu-Universitatea „Lucian Blaga"
FAMILIE: Căsătorit, un băieţel
IDEAL: Să poată ajuta pe mai departe cât mai mulţi oameni


Bogdan este un tânăr cu un caracter foarte puternic. Ţintuit într-un cărucior pe rotile, tânărul vorbeşte în treacăt despre povestea lui: „La vârsta de 17 ani şi jumătate am sărit în apă şi m-am lovit de fundul bazinului şi de atunci m-am ales cu acest handicap, de tetrapereză spastică" . Lui Bogdan îi place să fie perceput ca un luptător. „Trăim în vremuri grele pentru toată lumea şi nu este uşor să supravieţuieşti, dar lamentările nu ajută la nimic, aşa că mai bine să strângem rândurile, să ne ajutăm unii cu alţii. Probleme persoanelor cu handicap se vor rezolva atunci când societatea îşi va rezolva, per ansamblu, problemele ei sociale. Ni se cere să strângem tot mai mult cureaua, dar de multe ori această suferinţă este în zadar", povesteşte.


Sală de kinetoterapie la Casa Tineretului


Pornind de la această idee, în anul 1988, a înfiinţat fundaţia „Soul to Soul", al cărei preşedinte este şi în care activităţile de voluntariat erau la loc de cinste. Vroia cu tot dinadinsul să sprijine persoanele cu dizabilităţi, să le întindă o mână de ajutor, deşi nu ştia la vremea respectivă cum vor evolua lucrurile. „Mergeam la Căminul de bătrâni din Păuşeşti-Măglaşi şi le ofeream celor în suferinţă cărucioare sau cadre de care aveau mare nevoie. Colaboram cu organizaţia Vorld Vision, iar la Casa Tineretului am reuşit să deschidem o sală de kinetoterapie pentru cei în suferinţă. Peste 100 de persoane cu dizabilităţi sunt înscrise în asociaţia noastră pe bază de adeziune", povesteşte Bogdan din căruciorul cu rotile.


Persoanele cu dizabilităţi, meşteri croitori


Dorinţa de a le da de lucru semenilor săi, tot cu probleme de sănătate, l-au determinat ca într-o fostă şcoală din satul Gura Văii, comuna Bujoreni, pe care a reabilitat-o, să deschidă un Centru de Recreere şi Terapie Ocupaţională. „Copiii cu dizabilităţi sunt aduşi zilnic cu un autobuz din Râmnicu Vâlcea şi aici li se face consiliere, anchete sociale, facem excursii în aer liber". Proiectul, accesat cu fonduri europene, fiind în al doilea an de implementare a fost extins prin înfiinţarea unui atelier de croitorie. „Copiii şi tinerii cu dizabilităţi incluşi în acest program au fost învăţaţi de un maistru croitor cum să facă această meserie. Ei au ajuns acum să croiască echipamente de protecţie, lenjerii de pat, asigurându-le un venit micilor croitori. Obiectele ieşite din mâinile lor vor fi prezentate pe un site şi încercăm să incheiem contracte cu aceia care sunt interesaţi să le cumpere", povesteşte Bogdan.


Întrebări şi răspunsuri


Oamenii de afaceri vâlceni ajută persoanele aflate în suferinţă?
B.D. Există foarte mulţi patroni, oameni de afaceri, în gemneral persoane cu bani care se vaietă mai mult decât de vaieţi tu. Tot oamenii simpli sunt cei care te ajută atunci când ai nevoie!
Cum sunt legile din România vizavi de persoanele cu dizabilităţi?
B.D. La modul general multe dintre ele sunt o bătaie de joc şi n-ai cui să te plângi. Eu plătesc rovignetă deşi mi se spune că sunt scutit, mie mi se iau bani să-mi înscriu maşina şi multe altele.

Ce-i place
Admiră întotdeuna simplitatea oamenilor, starea de normalitate. Este dependent de Internet şi petrece mult timp în faţa calculatorului. Ar vrea să viziteze cât mai multe locuri, să întâlnească oameni şi să asculte poveştile lor.
Nu-i place
A avut mereu un ghimpe împotriva ipocriţilor, a mincinoşilor, a celor care dau dovadă de făţărnicie. Se întristează când vede că societatea în care trăim a ajuns la un grad avansat de dezumanizare.

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite