Râmnicu Vâlcea: Bărbatul care are peste 350 de kilograme va fi operat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cel mai greu om din Vâlcea va fi ajutat să dea kilogramele jos la Spitalul Sfântul Ion din capitală, unde se află de aseară.

   Cel mai gras om judeţ, Cristian Căpăţânescu, de 56 de ani din localitatea Frânceşti a fost dus, aseară, de un echipaj SMURD din cadrul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, la Spitalul Sfântul Ion din Bucureşti. Bărbatul are o greutate de peste 350 de kilograme. El va suferi o intervenţie chirurgicală de micşorarea a stomacului şi de îndepărtare a ţesutului adipos. „11 pompieri militari, trei de la IGSU şi opt de la noi l-au cărat pe bolnav din casă până la ambulanţă", a declarat căpitanul Cătălin Popescu, purtătorul de cuvânt al ISU Vâlcea. El a fost dus cu o ambulanţă SMURD de transport personal şi victime multiple sub supraveghere medicală.


Îndepărtarea grăsimii prin liposucţie


  Liposucţia e o tehnică de îndepărtare a depozitelor de grasime nedorite, din anumite regiuni ale corpului: bărbie, gât, obraji, partea superioară a braţelor, piept, abdomen, fese, şolduri, coapse, genunchi, gambe, glezne. Ea este o metodă de îndepărtare a grăsimii, care nu se poate rezolva prin dietă şi exerciţii fizice.

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite