Râmnicu Vâlcea: Aproape jumătate din şcolile vâlcene nu sunt păzite

0
Publicat:
Ultima actualizare:

126 de şcoli şi grădiniţe nu dispun în acest moment de un agent de pază. Pentru că nu au fonduri care să le permită montarea unor sisteme video de suparveghere, mai multe şcoli din judeţ au rămas fără pază.

Situaţia este mai gravă în mediul rural, acolo unde primarii se plâng că nu întrevăd curând vreo rezolvare a acestei probleme. „Am discutat cu primarul de la Drăgăşani privind această problemă şi mi-a spus că în perioada următoare va solicita ajutorul poliţiştilor comunitari care vor monitoriza şcolile de acolo", a precizat Gabriela Ene, inspectorul general al Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Vâlcea. În prezent, 126 de şcoli şi grădiniţe vâlcene nu au pază. Şefa ISJ Vâlcea spune că deja a luat măsuri pentru redresarea situaţiei în ceea ce priveşte unităţile de învăţământ din Râmnic. „Am solicitat ajutorul Primăriei şi ni s-a promis montarea unor sisteme de suparveghere în perioada următoare. De asemnea, acolo unde nu se vor putea monta camere video, vom apela la ajutorul poliţiştilor comunitari care au fost alături de noi de fiecare dată când le-am solicitat sprijinul", completează Gabriela Ene.


Elevii de la sate, supravegheaţi de profesori


În mediul rural, însă deocamdată soluţiile întârzie să apară, iar primarii motivează că nu îşi permit să angajeze paznici la şcoli. „Nu avem fonduri, este o situaţie foarte grea şi, momentan, nu ne permitem să angajăm paznici la unităţile şcolare din localitate. Pe viitor, sperăm să rezolvăm cumva şi acest neajuns", afirmă Sonia Iliescu, primarul din comuna Racoviţa. Şefa învăţământului vâlcean afirmă însă, că siguranţa elevilor nu este pusă în pericol, pentru că în toate şcolile, profesorii îi supraveghează îndeaproape pe aceştia. „Atât cadrele didactice, cât şi elevii stau de serviciu în fiecare zi şi monitorizează atât incinta şcolii, dar şi ceea ce se întâmplă în afară. Aceasta este singura soluţie de moment, pentru unităţile de învăţământ unde nu există paznici", completează gabriela Ene.


Parteneriate pentru siguranţa şcolarilor


În perioada următoare se vor realiza parteneriate între unităţile şcolare şi poliţie şi se vor face monitorizări în tot judeţul, tocmai pentru a diminua numărul violenţelor din şcoli, dar şi din afara lor. De asemenea, în aceste acţiuni vor fi implicaţi şi părinţii elevilor pentru a-i indentifica mai uşor pe minorii aflaţi în situaţii de risc.

Râmnicu Vâlcea

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite