Râmnicu Vâlcea: Anastasia Stroescu a predat politeţea şi etica în telefonie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Crede în valorile morale ale satului şi îl respectă pe învăţătorul care i-a cultivat pasiunea pentru frumos. Sute   etelefoniste au învăţat să zâmbească de la ea.

Anastasia Stroescu este o doamnă respectabilă şi elegantă căreia nici pe departe nu-i dai cei 85 de ani. Vorbeşte despre anii copilăriei cu multă dragoste, amintirile de odinioară fiindu-i foarte vii în memorie. Cea mai pregnantă amintire este legată de învăţătorul din sat „Mi-am petrecut copilăria prin codrii Cosminului, acolo pe unde a trecut şi Ştefan cel Mare. Pe când aveam şapte ani mi-am dat seama că învăţătorul care avea să-mi pună slova în mână era un fel de trimis de la Dumnezeu. Pe vremurile acelea se făceau dascăli doar cei care aveau pasiune pentru o astfel de profesie, cei care vroiau să dea educaţie copiilor. Acum a deveni învăţător sau profesor înseamnă să ai un loc de muncă", spune cu aceaşi eleganţă a exprimării Anastasia. De la învăţătorul Iosif Dogaru a învăţat geografia, iar denumirile râurilor, munţilor, lacurilor, ale „capitalelor" de judeţ din România sunt şi azi o lecţie deschisă, vie, din care nu a uitat nici măcar un cuvinţel. Cu o luciditate demnă de invidiat repetă acum toate lacurile de pe malul Dunării.


Pâinea cu magiun învelită în ziar


Despre relaţia dintre învăţător şi elev, Anastasia Stroescu îşi aminteşte de bunătatea învăţătorului, dar şi de micile „corecţii" care se aplicau pe vremuri elevilor. „Eu aveam frică de bătaie, dar dacă se întâmpla ca vreunul dintre colegii mei de clasă să «ia vreo palmă din... dragoste», reacţia părinţilor era de genul «Bine ţi-a făcut». În zilele noastre poţi să-ţi sfidezi profesorul, învăţătorul. Ca elev nu ţi se întâmplă nimic, iar părintele imediat sare în ajutorul odraslei dacă cumva se întâmplă ca elevul să fii fost urecheat", povesteşte octogenara. Anastasia vorbeşte de frumuseţea abecedar-ului de odinioară, cu poze extrem de atractiv colorate, în spatele fiecărei pagini ascunzându-se un univers cu totul aparte. „În ghiozdan aveam cartea de citire, un caiet care era împărţit în două, - citire şi matematică - şi în rest, câteva mere, nuci şi pâinea cu magiun învelită într-un colţ de ziar".


De la telefonie interurbană la etică


Anastasia Stroescu a fost ani de-a rândul şefa telefonistelor, aşa că, la rândul ei, a devenit şi ea un „învăţător" pentru fetele din subordine. „Le predam fetelor «telefonie interurbană şi etică», pe lângă datele tehnice ale cursurilor, le aminteam de fiecare dată despre rolul regulilor de politeţe, despre bunele maniere, despre morală, despre regulile de convieţuire. Dacă vreunul te înjura la telefon, trebuia să răspunzi cu politeţe. Cred că eu însumi am fost un model etic prin educaţia primită", povesteşte Nety, cum îi mai spun prietenii. Femeia urăşte invidia, egoismul şi crede că în lumea asta este loc pentru toţi, dar asta presupune să dăm dovadă de bunătate şi astfel să ne înfrumuseţăm viaţa pe fiecare zi.


Întrebări şi răspunsuri


Ce le-aţi reproşa tinerilor din ziua de azi?
A.S. În primul rând nu mai există respect faţă de bătrâni. Noi le duceam grebla şi coasa dacă-i întâlneam pe uliţele satului, ne dam deoparte, chiar dacă trebuia să călcăm într-o baltă şi salutam respectuos învăţătorul şi preotul şi le lăsam drumul liber.
Credeţi că noi, românii, am perceput corect termenul de democraţie ?
A.S. Pentru noi, românii, democraţia a însemnat legea bunului plac, când în realitate ar trebui să însemne disciplină, respect şi multă educaţie. După 1989 elevul a învăţat că este egal cu profesorul. Elevii nu mai respectă valorile.


Ce-mi place
Am câştigat o foarte mare experienţă de viaţă, călătorind. Am vizitat toată Europa, Asia Centrală, am văzut Karaganda, o regiune din Kazahstan, unde încă de la grădiniţă copiilor li se insuflă un cult al muncii. Ascult muzică bună, de operă, sinfonie.
Nu-mi place
Nu agreez muzica fără text, manelele, muzica fără melodicitate. Nu sunt adepta ţopăielilor numite dans. Sunt împotriva celor care nu ştiu să iubească natura, nu o respectă.


profil.
NĂSCUTĂ. 7 aprilie 1925, la Cuhureştii de Sus-Soroca, Basarabia
STUDII: Şcoală de calificare în Telecomunicaţii, Basarabia

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite