Râmnicu Vâlcea: Amenzi cu toptanul printre prostituatele şi şoferii de pe Valea Oltului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat din Călimăneşti a rupt bariera semiautomată şi a spart geamurile de la un hotel din staţiune.

Poliţiştii din Brezoi şi cei din Călimăneşti însoţiţi de jandarmi au luat azi noapte la controlat Valea Oltului, în vizor fiind atât conducătorii auto, prostituatele şi cerşetorii. La Brezoi s-au dat 35 de sancţiuni, dintre care 34 pentru nerespectarea legilor de circulaţie, iar una lui Vasile Dumitru, din Valea lui Stan care transporta 1,5 m.c. de lemne într-un VW Transporter, fără forme legale. La Călimăneşti au fost amendate patru prostituate, doi cerşetori şi alţi 19 conducători auto. „Prostituatele sunt aceleaşi care de câţiva ani îşi fac veacul prin zonă", ne-a spus şeful Poliţiei Călimăneşti, cms. şef Emil Gaitănaru. Ieri seară, poliţiştii din Călimăneşti au avut de furcă şi cu un localnic. Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Vâlcea, scms. Emilian Muşulete, ne-a spus: „Samir G. (31 ani), a spart geamurile la Hotelul Oltul, după care a distrus bariera şi mecanismul de închidere al barierei".

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite