Râmnicu Vâlcea: Alin Artimon: “Viitorul arată bine pentru juniorii de la CSM”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Artimon este optimist în ceea ce priveşte viitorul echipei sale
Artimon este optimist în ceea ce priveşte viitorul echipei sale

Tehnicianul echipei CSM Râmnicu Vâlcea a fost mulţumit de evoluţia juniorilor care au jucat în ultima etapă în meciul cu FC Bihor, încheiat 1-1.

Deşi a obţinut decât un punct în ultima etapă acestui tur de campionat, tehnicianul "municipalilor" a fost plăcut impresionat de prestaţia juniorilor care au evoluat cu FC Bihor. Artimon consideră că în ciuda problemelor care le are echipa în acest moment, fotbaliştii şi-au dat viaţa pe teren, chiar dacă le lipseşte experienţa. "Sunt mulţumit de numărul de ocazii, chiar dacă au ratat, nu am ce să le reproşez jucătorilor mei. Aceşti opt copii care au jucat astăzi nu s-au făcut de râs, au dat cât au putut şi nu pot să le cer mai mult. Unii dintre ei mai au un an şi jumătate până la juniorat, alţii chiar şi trei ani. Viitorul arată bine pentru ei, dar cu prezentul stăm cam prost" a declarat Alin Artimon.

Antrenorul vâlcenilor a dorit să lămurească şi situaţia neplăcută din urmă cu o săptămână şi jumătate, când o mare parte din titularii echipei au protestat faţă de conducere refuzând să se antreneze, după care mai mulţi jucători au părăsit gruparea din Zăvoi. "Acel conflict cred că pute fi tratat cu mai multă maturitate şi înţelepciune din partea ambelor părţi. Jucătorii au fost în conflict cu cei care conduc, iar când ei sunt în stare de suspendare, antrenorul nu are nici o putere, indiferent dacă îi convine sau nu. Eu nu am avut ce să fac decât sa iau echipa care am avut-o la dispoziţie şi să îi pregătesc pentru meciul de la Baia Mare. Nu mi s-a impus să iau vreun fotbalist sau să îl las pe altul acasă. Dacă s-ar întâmpla aşa ceva, în ziua următoare aş pleca din Zăvoi" a specificat Artimon.

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite