Râmnicu Vâlcea: Alexandru Gheorghe cântă la trompetă pentru românii de peste graniţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alexandru Gheorghe
Alexandru Gheorghe

  E un elev foarte ocupat, şcoala, studiul la instrument şi concertele îi răpesc aproape tot timpul. Vrea să devină un instrumentist bun şi munceşte pentru a-şi îndeplini visul.

profil


NĂSCUT - 3 iunie 1996, la Râmnicu Vâlcea.


STUDII - Elev în clasa a VIII-a la Liceul de Artă din Râmnicu Vâlcea.


IDEALURI - Să intre la Conservator şi să facă şi Facultatea de Geografie.

 Alexandru Gheorghe povesteşte că a fost atras de instrumentele muzicale de când era la grădiniţă. „Eram fascinat de câte ori vedeam pe cineva cântând la un instrument muzical. Nu mă dezlipeam de televizor, atunci când vedeam câte un taraf. Eram foarte atent de instrumentişti şi îmi doream foarte mult să ajung să cânt ca şi ei", mărturiseşte Alexandru. Ca să îi îndeplinească dorinţa de a devenii muzician, părinţii l-au dat pe Alexandru în clasa I-a, la Liceul de Artă din Râmnicu Vâlcea. Aici a început să studieze vioara. „Am făcut patru ani vioară cu profesoarele, Laura Ungureanu şi Mihaela Cerbu. Primele ore au fost mai grele, dar cu mult studiu şi ajutat de doamnele profesoare am reuşit să înţeleg vioara şi să o mânuiesc chiar foarte bine", spune elevul. Din clasa a V-a, Alexandru Gheorghe a început să studieze şi trompeta. „Am zis să învăţ să cânt şi la un alt instrument. Am vrut să fie ceva nou să trec de la un instrument cu coarde la unul de suflat. După câteva ore de studiu mi-am dat seama că trompeta mi se potriveşte mai bine decât vioara şi am ales să mă specializez la cest instrument", a declarat Alexandru. Elevul studiază trompeta cu profesorii Gheorghe Ichim şi Grigore Teacă.


Cea mai plăcută experienţă a fost în Austria


  Alexandru Gheorghe mărturiseşte că a ales trompeta, în locul vioarei, pentru că de patru ani cântă şi în Fanfara Copiilor Gabriel Chaborschi, la acest instrument. De existenţa fanfarei a aflat în liceu. A mers la Palatul Copiilor unde a dat o probă la instrument şi dirijorul fanfarei, Constantin Andrei, i-a spus că e bun şi l-a luat în formaţie. „Am ales tropmeta pentru că studiam şi la şcoală, şi acasă şi la fanfară. Mai mult, atunci când cânţi într-o formaţie şi eşti bun, te poţi afirma altfel şi îţi poţi face şi o imagine", mărturiseşte elevul. Alexandru spune că, de când e în fanfară a avut ocazia să cunoască România şi Austria. Cu colegii a participat la concursuri şi festivaluri naţionale şi internaţionale, la care formaţia a obţinut numeroase premii. „Cea mai frumoasă experienţă am trăit-o, în această vară, când am fost cu fanfara în Austria la festivalul Internaţional „WASSERWELTFEST" de la Viena. La festival au participat 24 de ţări şi evoluţia noastră ne-a adus locul I. M-au impresionat organizatorii festivalului, juriul care a fost foarte corect şi spectatorii care ne-au primit cu multă căldură", a precizat elevul. În Austria, fanfara a mai susţinut, în vară, câteva concerte şi în comunităţile de români. Repertoriul fanfarei cuprinde toate genurile muzicale: clasic, folclor, imnuri, marşuri, uverturi, muzică religioasă şi colinde.


 Întrebări şi răspunsuri


Cu ce te mai ocupi în timpul liber?


A.G.:  Timp liber nu prea am pentru că mi-l ocupă şcoala, studiul la trompetă şi repetiţiile de la fanfară. În această perioadă avem repetiţii intense la fanfară pentru că, plecăm într-un turneu în Austria. Ne pregătim şi pentru concertele pe care o să le avem de Ziua Naţională a României şi de sărbătorile de iarnă.


Cam câte piese are repertoriul fanfarei şi cine le orchestrează?


A.G.: Repertoriul fanfarei cuprinde peste 400 de piese muzicale. Ele sunt orchestrate de Ionel Croitoru şi Constantin Andrei, dirijorul formaţiei. Fanfara e susţinută şi de Inspectoratul Şcolar Vâlcea şi Inspectoratul Muzicilor Militare din Bucureşti.


ce-i place


Ţine foarte mult la familia pe care o are şi spune că Dumnezeu i-a dat cei mai minunaţi părinţi. Îi place să socializeze cu prietenii, să cunoască oameni noi şi să se plimbe în natură. Se relaxează citind.


ce nu-i place


Detestă în primul rând manelele şi fumul de ţigară. Nu îi place violenţa de niciun fel, persoanele cu două feţe, fără pic de caracter şi care nu sunt punctuale.

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite