Râmnicu Vâlcea: Ajutaţi îngerii fără aripi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Acesta este un apel către toţi cei care pot să alerge, să meargă cu bicicleta sau, pur şi simplu, să meargă.

Georgiana (8 ani) şi Raul (7 ani) sunt doi fraţi care suferă din naştere de un sindrom neurologic: distrofie musculară progresivă, o boală cruntă care evoluează galopant şi care se manifestă prin tulburări de mers, de deglutiţie şi de concentrare, datorită atrofierii progresive a sistemului nervos şi sistemului muscular. Mai mult, Raul suferă şi de epilepsie focală criptogenică şi de miopatie congenitală. Fără investigaţii şi tratament în străinătate, fără recuperare prin kinetoterapie, copiii vor ajunge în scaun cu rotile, pe viaţă, iar starea lor se va degrada din ce în ce mai mult.


Cine doreşte să doneze pentru Georgiana şi Raul, o poate face în contul BRD (Agenţia Ostroveni Vâlcea): RO80BRDE390SV29569023900, cod SWIFT: BRDROBU, pe numele lui CIOMIRTAN MARIA-ADINA, pentru a strânge suma de 5000 Euro, necesară deplasărilor la clinici speciale din Austria şi Franţa, cazării şi investigaţiilor medicale. Telefon: 0754530882.


Georgiana şi Raul sunt doi copii comunicativi şi plini de viaţă. Deja s-au gândit la meseriile pe care le vor avea când vor fi mari. Georgiana vrea să devină medic, iar Raul informatician. Adevărul este, însă, crud şi ei sunt la o vârstă prea fragedă să îl cunoască.

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite