Râmnicu Vâlcea: Agentul FBI Eubanks avertizează hackerii:„Cred că ar fi surprinşi să afle cât de multe informaţii avem”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Agenţii speciali ai FBI vor acorda asistenţă autorităţilor române. Michael Eubanks, unul dintre agenţii care lucrează de mai mulţi ani la combaterea hackerilor, va veni din vară la Bucureşti pentru o perioadă mai lungă de timp.

Agentul FBI nu are resentimente personale faţă de hackeri:„Nu cred că sunt neapărat oameni răi. Dar au comis o infracţiune şi trebuie să plătească". Anchetatorii vor continua descinderile pentru a elimina reţelele de escroci. Operaţiunea „Valea Regilor", desfăşurată în Râmnicu Vâlcea săptămâna trecută, a fost doar una dintre acţiunile organizate de oamenii legii. Agenţii FBI şi cei ai Secret Service avertizează că descinderile sunt doar la început, iar hackerii ar trebui să se aştepte în orice clipă să fie ridicaţi de anchetatori. În urmă cu o săptămână, forţele de ordine au săltat 70 de persoane suspecte în fraude informatice în ţări precum SUA, Cehia şi Noua Zeelandă, acestea fiind audiate ore în şir la Râmnicu Vâlcea. Din acel lot, 34 de indivizi au primit mandate de arestare, majoritatea fiind din municipiu.


„Ştim de unde să vă luăm"


Oamenii legii au descoperit că în cartierul Ostroveni din Râmnic hackerii puseseră la punct o reţea extrem de bine organizată, cu ramificaţii în toată lumea. Agentul special Michael Eubanks (41 de ani) îi ameninţă pe escrocii români: „Ştim de unde să vă luăm! Cred că ar fi surprinşi să afle cât de multe informaţii avem!". Începând din luna mai a acestui an, Eubanks va fi detaşat pe termen lung pe lângă Ambasada SUA, urmând a se ocupa de cazurile de infracţionalitate informatică, care aduc prejudicii cetăţenilor sau companiilor americane. „În acţiunile pe care le-am desfăşurat până acum pentru combaterea fraudei pe internet, am avut parte de o colaborare bună cu FBI şi Secret Service. Dacă vor veni sau nu ofiţeri la Vâlcea, este treaba respectivilor de a trimite oameni. Aceştia vor face schimb de informaţii şi cooperare. Decizia le aparţine celor de la FBI sau Secret Service", a spus comisar-şef Marius Dascălu, şeful Biroului Teritorial Vâlcea al Direcţiei pentru Investigarea Infracţiunilor de Crimă Organizată şi Terorism (DIICOT).

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite