Râmnicu Vâlcea: After school gratuit la Prundeni, prin program european

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La şcoala din comună, elevii se recreează după ore, servesc masa şi îşi pregătesc temele fară ca părinţii să plătească vreun ban.

Copiii care învaţă la şcoala din Prundeni şi pe care părinţii, fiind la serviciu, nu îi mai pot aştepta la prânz, acasă, cu o masă caldă, pot mânca în unitatea de învăţământ. În sala de mese, o clădire aparţinând edilului, dar pusă la dispoziţia comunităţii, micuţii, veniţi pe jos, în cazul celor de la şcoala din apropiere, sau aduşi cu autocarul în cazul celor aflaţi la şcoala aflată mai departe, micuţii spun rugăciunea înainte de a se aşeza la masă. Miercurea şi vinerea ei au parte de meniu de post, iar mâncarea este una la fel de bună ca... la mama. Apoi au parte de activităţi de relaxare în cadrul şcolilor, îşi fac şi lecţiile pentru a doua zi, pentru toate acestea părinţii nefiind nevoiţi să scoată vreun ban din buzunar pentru programul de after school. „Niciun părinte nu plăteşte măcar un leu pentru masa copiilor sau plata cadrelor didactice care fac lecţiile cu copiii, acţiunea fiind derulată printr-un proiect european", spune primarul Horia Horăscu.


„Învăţătoare de sprijin"


La Şcoala din Prundeni, elevi care învaţă mai greu sunt ajutaţi de „învăţătoarea de sprijin" să-i ajungă din urmă pe colegii lor. Ana Traşcă face lecţii alături de doi dintre micuţii pe care vrea să-i ajute. „Aceşti copii pe care îi am alături de mine au progresat vizibil", ne spune femeia cu multă experienţă la catedră.

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite