Râmnicu Vâlcea: Adi Stroe, bucătarul care îi încântă pe români cu specialităţi italieneşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

 A pregătit masa la mari localuri, unele cu specific vânătoresc, dar arta preparării mâncărurilor şi-a desăvârşit-o la localuri în Italia. Şi-ar dori să-şi deschidă un restaurant cu specific marinăresc.

profil


NĂSCUT: 22 iunie 1987, la Râmnicu Vâlcea.
STUDII: Şcoala profesională de bucătari la Călimăneşti.
IDEALURI: Ar vrea să ajungă bucătar la Academia del Gusto.


 Până să termine o şcoală de bucătari, Adi nu-şi aminteşte să fi avut înclinaţii către arta bucătăriei. Nici mamei lui nu-i era de vreun spijin prin bucătărie. Cu timpul, a început să-i placă să gătească. „Nu ţineam morţiş să mă fac bucătar, dar după absolvirea şcolii de la Călimăneşti, am lucrat o perioadă la Braşov, unde am luat pentru prima oară contact cu bucătăria cu specific vânătoresc", a spus Adi. Din staţiunea de la poalele Tâmpei a ajuns să lucreze pe litoral, iar apoi a lucrat la pensiunile turistice din jueţul Vâlcea.


Mâncărurile italieneşti au mai puţin colesterol


 Dornic să se perfecţioneze în arta gastronomiei, Adi a plecat în Italia, luând astfel contact cu bucătăria peninsularilor. „Vreme de doi ani şi jumătate am avut posibilitatea să cunosc bucătăria italienească, lucrând la Tirano, undeva la graniţa cu Elveţia, într-o pizzărie. Mâncărurile italieneşti, sosurile şi pastele făinoase sunt cu mai puţin colesterol", povesteşte. Despre bucătăria peninsularilor spune că este una în care preparatele sunt foarte simple, uşor de pregătit, de bază fiind pastele făinoase. Adi ne povesteşte că pizza italiană are foarte mare căutare, iar secretele unui astfel de produs ţin de aluatul din care este făcută, de ingredientele pe care trebuie să le conţină, de temperatura de coacere. „În tot ceea ce faci trebuie să pui foarte mult suflet şi doar în trei-patru minute, cu cuptorul pe vatră pregătit pot să fac o pizza foarte bună".


Ar vrea să-şi deschidă un restaurant marinăresc în Italia


 La localul din Râmnicu Vâlcea unde Adi este bucătar, pe lângă români vin şi foarte mulţi italieni şi nemţi să servească masa. Chiar şi lumea bună a oraşului se întâlneşte să deguste produsele preparate de iscusitul bucătar. Cât priveşte meniul cel mai des comandat de români, acesta este mult diferit de cel al străinilor. „La noi, la mare căutare este ciolanul cu fasole, tochitura cu mămăliguţă, iar grătarul este nelipsit. Românii când vin la restaurant vor pulpă de pui, friptură de porc la cuptor, pulpă de porc, muşchi de vită. Spre deosebire de străini, clienţii români nu ştiu să aştepte. Vor să fie serviţi cât mai repede, iar mâncărurile româneşti conţin mult colesterol şi îngraşă", ne povesteşte Adri. Când cineva îl supără, nu răspunde provocărilor. „Mă închid în mine, mă interiorizez. De fel, nu-mi place să vorbesc mult", se destăinuie. Visul lui este să strângă bani şi să se întorcă în Italia, unde să-şi deschidă o afacere: „Aş vrea să am acolo un restaurant al meu cu specific marinăresc, unde fructele de mare, precum caracatiţă, scoici, midii, creveţi, calamari, homar să fie la mare căutare", ne povesteşte.

Ce-i place


Se relaxează ascultând muzică de club sau atunci când are o „fereastră" merge în drumeţii, muntele fiindu-i un prieten foarte bun. Este un pescar înrăit şi se relaxează pe malul apei.


Ce nu-i place


Nu este o persoană vorbăreaţă şi nu merge la discotecă. Nu consumă alcool şi îi detestă pe cei lipsiţi de scrupule. Vrea să facă doar ce-i dictează conştiinţa şi să nu depindă de alţii.


Întrebări şi răspunsuri


Cine este cel mai vehement critic al tău?


Prietena mea, Denisa, este cel mai vehement şi cel mai aspru critic al meu la mâncărurile pe care le pregătesc acum acasă. Am încredere în ceea ce-mi spune şi de fiecare dată iau aminte şi schimb ceva.


Care este pizza cea mai căutată de români?


La noi cea mai consumată este pizza casei în care adaug de toate şi din care nu lipsesc salamul, caşcavalul, în general produse afumate, dar şi roşiile, castraveţii, măslinele, ciupercile, ouăle, puse după pofta fiecăruia.

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite