Râmnicu Vâlcea: Accident rutier la Călimăneşti. Exerciţiu de amploare al pompierilor (FOTO)

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Exerciţiul pompierilor militari vâlceni s-a desfăşurat astăzi în intersecţia DN 7 cu centura ocolitoare a oraşului Călimăneşti.

Pompierii militarii au participat la un exerciţiu fiind simulat un accident în care au fost implicate trei autovehicule: o autocisternă care transporta motorină (20 tone), un microbuz cu elevi şi un autoturism. „Ca urmare a manevrelor de evitare, respectiv a coliziunii, cisterna cu motorină s-a răsturnat şi a luat foc, şoferul microbuzului şi cea mai mare parte dintre elevi sunt grav răniţi, iar autoturismul a plonjat în lacul de acumulare al Hidrocentralei Turnu, necunoscându-se numărul şi starea pasagerilor acestuia", spue căpitanul Cătălin Popescu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vâlcea.

image

Incendiul izbucnit ca urmare a accidentului, punea în pericol staţia de distribuţie carburanţi din apropiere. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „General Magheru" al Judeţului Vâlcea a organizat punctul de comandă şi coordonare a acţiunilor de protecţie şi intervenţie şi a cooptat toţi reprezentanţii forţelor participante. Echipajele serviciului mobil de urgenţă, reanimare şi descarcerare, ale Inspectoratului pentru Situaţii de urgenţă „General Magheru" al Judeţului Vâlcea, au intervenit pentru salvarea persoanelor rănite şi încarcerate în microbuz, acordarea primului ajutor medical. Trierea şi transportarea acestora la unităţile de primiri urgenţe s-a efectuat împreună cu echipajele de ambulanţă.

image

Detaşamentului de Pompieri Rm. Vâlcea, Garda de Intervenţie Brezoi împreună cu SVSU Călimăneşti au intervenit pentru localizarea şi lichidarea incendiului izbucnit la autocisterna cu motorină. S-a simulat oprirea circulaţiei pe DN7, până la înlăturarea pericolului de explozie.

image

„Exerciţiul a urmărit perfecţionarea exercitării managementului unitar al forţelor participante la intervenţie în situaţii de urgenţă generate de accident major pe căi de transport rutier şi în care sunt implicate substanţe periculoase, pentru salvarea persoanelor, protejarea vecinătăţilor, înlăturarea urmărilor şi restabilirea stării de normalitate", a precizat căpitanul Cătălin Popescu, purtătorul e cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vâlcea.

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite