Ramnicu Valcea: Eduard Popa a lăsat artele marţiale pentru volei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Eduard Popa
Eduard Popa

Îl urmează pe tatăl său care a  fost tot voleibalist şi l-a adus de mic în sălile de sport. Echipa liceului la care joacă a fost vicecampioană europeană în 2008.

Este nu doar un voleibalist extrem de talentat, dar şi un adolescent inteligent, fiind printre elevii foarte buni la învăţătură. Despre secretele succesului în volei vorbeşte cu multă pasiune, sportul fiind o parte importantă a vieţii lui.
„În volei este la fel ca şi în viaţa de zi cu zi. Trebuie să dai dovadă de precauţie, să gândeşti rapid şi eficient în funcţie de situaţie. Voleiul este un sport extrem de complex, în care primează competiţia şi este al doilea ca popularitate în lume. În volei eşti jucător, dar eşti încurajat şi îi încurajezi pe alţii, comunici cu partenerii, de multe ori nonverbal. Ca sport, te căleşte, te face să fii un învingător în viaţa de zi cu zi, îţi dezvoltă voinţa, îţi conturează caracterul, dar şi abilităţile motrice“, spune Eduard.
Este component al echipei de volei, junior I, la Colegiului Naţional  Mircea cel Bătrân, din Râmnicu Vâlcea. „Nu întâmplător am ales acest sport. Tatăl meu a dus o viaţă sportivă şi a făcut volei la acelaşi liceu la care practic şi eu. Eram de-o şchioapă când mă lua cu el şi astfel devenisem nelipsit de la toate partidele“, povesteşte tânărul sportiv.

Un sportiv foarte ocupat

Primele şapte clase le-a absolvit la şcoala Waldorf, din Râmnicu Vâlcea, iar din clasa a VIII-a a devenit membru al echipei, jucând pe postul de „secund“. Programul său este unul foarte încărcat şi se derulează între şcoală, antrenamente şi meditaţii. „La ora 7.00 începem orele şi le terminăm la ora 14.00, iar după ora 16.00 în fiecare zi ies la antrenament. Nu spun că este foarte uşor, dar un om care ştie să-şi drămuiască timpul înseamnă că este eficient şi nu aleargă mereu în căutarea timpului pierdut“, povesteşte sportivul adolescent.

Sacrificii pentru sport

Îşi aminteşte toate accidentările. „În timpul unui antrenament, în 2007,  m-am accidentat foarte grav şi am stat un an pe tuşă, pentru a mă reface. Am avut o ruptură la ligamentele încrucişate şi încă mă resimt“, spune „secundul“ echipei.
Între rezultatele bune obţinute cu echipa se numără locul al IV-lea ocupat la Turneul Naţional Final, din 2008, clasa din care face parte, a XII-a H, fiind considerată o clasă a campionilor, unde mulţi dintre elevi sunt medaliaţi la diferite sporturi.
Eduard a cochetat şi cu alte sporturi. „Am făcut karate, ajungând chiar să obţin centura portocalie, dar dorinţa de a face volei a fost mai mare decât artele marţiale“, se destăinuie sportivul.

întrebări şi răspunsuri
Care au fost cele mai bune rezultate obţinute cu echipa?
E.P.: Alături de colegii mei, în 2008 am făcut un turneu în Italia, unde ne-am concurat cu cele mai bune patru echipe şcolare de volei din patru ţări europene. Am obţinut Cupa şi medalia de argint, devenind vicecampioni europeni.
Este voleiul un sport de echipă?
E.P.: Depidem foarte mult unii de alţii la volei. Acest sport ne face însă şi mai sociabili în viaţa de zi cu zi. Bucuriile unuia le împărtăşim toţi, la fel şi tristeţile, deziluziile.

ce-i place
Este un călător pe meridianele lumii. Iubeşte muzica, în special hip-hop. Merge la sala de fitness.

ce nu-i place
„Nu agreez oamenii care nu se implică în viaţa socială. Nu sunt adeptul invidiei dintre oameni şi consider că este loc de înţelegere pentru toată lumea.“

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite