Râmnicu Vâlcea: 98 de locuri de muncă pentru şomeri
0În judeţul Vâlcea, în luna ianuarie erau 14.901 şomeri, numărul lor a crescut cu 504 faţă de luna decembrie 2009.
La Agenţia Judeţeană de Ocupare a Forţei de Muncă (AJOFM) Vâlcea erau, astăzi, disponibile 98 de locuri de muncă. Cele mai multe posturi sunt în domeniul confecţiilor. Căutaţi sunt şi ospătarii, bucătarii, lucrătorii comerciali şi sudorii. Locurile de muncă sunt puse la dispoziţie de 25 de angajatori şi ele se adresează în general persoanelor cu studii medii. Patru posturi sunt pentru studii superioare şi se caută economişti şi un inspector pe resurse umane.