Râmnicu Vâlcea:„Paşoptiştii” au defilat strigând „Dreptate şi Frăţie” (FOTO)

0
Publicat:
Ultima actualizare:

  Locul unde s-a cântat pentru prima dată „Deşteaptă-te române!", a fost azi animat de către sute de râmniceni şi actori ai Teatrului Ariel costumaţi ca la 1848.

  În această dimineaţă au început manifestările pentru a sărbători cei 162 de ani de la prima intonare a imnului „Deşteaptă-te române", în anul 1848 în „Grădina Zăvoi a Râmnicului". Devenită tradiţie locală şi unică în felul ei pe plan naţional, sărbătorirea „Zilelor Imnului Naţional" a ajuns de-a lungul timpului sinonimă cu sărbătorirea Zilelor Oraşului Râmnicu Vâlcea. Anul acesta, conform tradiţiei, manifestările au fost deschise de o procesiune formată din autorităţi, cetăţeni dar şi „paşoptiştii" ce au dar culoare întregii acţiuni. Mulţimea, animată de îndemnuri de „Dreptate şi frăţie", asemenea celor invocate de revoluţionarii paşoptişti, a pornit de la Primăria din Râmnicu Vâlcea , oprindu-se la Biserica Toţi Sfinţii şi apoi la casa marelui Anton Pann, unde poetul, interpretat de unul din talentaţii actori ai teatrului Ariel, a ţinut să se adreseze mulţimii.

image

Procesiunea a mers apoi la fântâna Stirbei, unde, la 29 iulie 1848 s-a intonat pentru prima dată imnul de stat, pentru o reiterare a acelui moment ce a rămas în istorie.


Târg popular şi paradă auto


  Autorităţile locale promit că anul acesta sărbătoarea îşi va păstra din savoarea cu care râmnicenii s-au obişnuit, chiar dacă fastul din ultimii ani nu se va mai repeta şi acum. „Nu vom mai avea concerte spectaculoase şi nici focuri de artificii pentru că suntem în criză şi cred că nu este potrivit să facem astfel de cheltuieli. În schimb, râmnicenii pot asista la concerte de muzică populară, de muzică uşoară şi rock cu artişti locali, iar cei pasionaţi pot asista la concertele filarmionicii", spune primarul Romeo Rădulescu. Sâmbătă locuitorii pot participa la un târg popular începând cu ora 10.00, iar de la ora 11.00 pot admira o paradă de maşini retro.

image
Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite