Râmnicu Vâlcea: La Brădişor se „mulge tigrul apelor din Carpaţi”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lostriţa este declarată monumet al naturii şi cu această specie se populează apele de munte din judeţ şi din ţară.

La Complexul Salmonicol de la Brădişor a începul „mulsul lostriţelor", operaţiune de înmulţirea acestei specii de peşte în condiţii de captivitate. Lostriţa, denumită şi „tigrul" apelor din Carpaţi este cel mai mare salmonid din ţară, el putând ajunge şi până la 30 de kilograme. Directorul Direcţiei Silvice Vâlcea, ing. Ion Oprescu, ne-a declarat: „Primăvăra, când temperatura începe să crească, lostriţele sunt pregătite pentru «muls». Salmonicultorii scot lostriţele în bazine mari foarte mari, speciale pentru reproducere. Apoi, prin apăsare, timp de două trei-săptămâni scot icrele (le mulg) prin apăsare. Aceste icre împreună cu lapţi se pun în incubatoare, aici urmând să aibă loc ecloziunea". Cu aceste lostriţe sunt populate atât râurile de munte din judeţul Vâlcea, dar şi cele din ţară.


Peştii se adorm când se „mulg"


Directorul Oprescu are însă supărările lui, întemeiate. „Nu vă pot spune exact numărul de lostriţe cu care vom popula apele de munte. Sunt însă intrigat de faptul că eforturile mari pe care le facem noi pentru a face ca acest peşte să fie la fel de prezent ca acum 20 de ani pe apele Lotrului, se loveşte de nesăbuinţa braconierilor. Sunt lucrători la pădure, escavatorişti, care opturează cu cupele utilajelor cursurile unor ape şi adună peştele, distrugând în câteva minute munca noastră de trei-patru ani". Unul dintre iubitorii de natură, Vali Conea, realizator de emisiuni cu profil pescăresc, ne-a spus: „Complexul Salmonicol de la Brădişor este singurul din Europa de Est unde se practică un astfel de procedeu de înmulţire a lostriţelor. Aceşti peşti când se scot din bazine se adorm cu un praf special şi li se pune ceva la ochi să nu se agite şi la branhii, pentru a nu se răni", a spus Vali. Din cele 60 de lostriţe care au fost mulse la Complexul Salmonicol de la Brădişor în cele câteva zile de când a început operaţiunea, cea mai mare avea greutate de 18 kilograme, iar două dintre ele aveau peste un metru lungime.


Mierla şi albatrosul pitic, duşmanii lostriţelor


În condiţii naturale, lostriţa are o rată extrem de scăzută de înmulţire, de 300 la 100.000 de lostriţe. Cei ai mari duşmani ai „tigrilor" apelor Carpatine sunt mierla de apă, albatrosul pitic, şerpii. Lostriţele sunt destinate doar reproducerii, sacrificarea acestui peşte, declarat monument al naturii,fiind interzisă de lege. Prima dată lostriţa a fost reprodusă în condiţii de captivitate în anul 2006, la Brădişor. Peştele mai trăieşte în ţări precum Cehia, Slovacia sau Ungaria. La vârsta de patru-cinci ani, lostriţele se adună în perechi şi urcă în amonte, ele putând sări peste obstacole de un metru, de a ajunge în ape mai sigure ca să-şi depună icrele.

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite