Râmnicu Vâlcea:Cătălin Colniceanu, fotograful din ochii unui înger
0Pasionat de arta fotografică, a deschis o expoziţie de fotografie 3 D în Vama Veche alături de alţi doi prieteni. Fotografia care exprimă cum este văzută lumea în ochii unui copil o consideră o mare realizare.
profil
NĂSCUT: 12 februarie 1979, la Horezu-Vâlcea
STUDII. Facultatea de Management şi Marketing Româno-Americană, Bucureşti
IDEAL. Să descopăr esenţa vieţii
Modest, calm, cu un timbru plăcut al vocii, dialogul cu Cătălin Colniceanu este o revelaţie. Cuvintele lui izvorăsc dintr-un suflet mare, de artist, mereu aflat într-o permenentă căutare a frumosului. „În vremurile în care trăim, lumea aleargă după bani să-şi asigure traiul zilnic şi uită de bucuriile mărunte ale vieţii, cum ar fi aceea de a imortaliza o clipă din viaţa fiecăruia. În anul 2000 am început să explorez acest univers şi am cumpărat prima cameră digitală din România. Internetul era şi el la început de drum, dar mi-a plăcut şi mi-a fost de mare folos", povesteşte Cătălin.
Poze pe care le cauţi o viaţă
Ucenicia în arta fotografică a început-o la o mare firmă vâlceană de panificaţie, unde a făcut primele ambalaje de produse, apoi a lucrat 1 an contabil, dar a renunţat şi a deschis o agenţie de publicitate. Autodidact prin excelenţă, s-a înscris la Fotoclubul „Floarea de colţ", convins fiind că puterea fotografiei este enormă. „O poză bună poate face mai mult decât 1.000 de cuvinte. Eu nu-mi denumesc niciodată pozele şi las privitorul să descopere universul aparte al imaginii respective. De-a lungul anilor am făcut pictură pe sticlă, am cântat muzică într-o formaţie studenţească. Unele dintre aceste pasiuni s-au stins, dar fotografia va rămâne nebunia care în orice moment va fi mereu la început", spune Cătălin. Îl întreb care este poza de suflet şi vine cu portretul unei nepoţele, Ania. Mă lasă să o privesc fără să spună vreun cuvânt. În ochii fetiţei a surpins lumea din jur care care se reflectă în privirea... de înger: mama, tata şi el.... fotograful. „Asemenea poze le cauţi o viaţă, iar după ce le-ai descoperi îţi dai seama că trebuie să începi o altă căutare", îmi spune.
Proiect de viitor: calendare tipizate 3 D
„Nu mă interesează premiile de artă fotografică. Lucrez la un site pe care să urc fotografii care să fie licitate şi să fie cumpărate de cei care le vor. Cunosc destui fotografi care nu au niciun premiu, dar care vând poza pe site cu 3-400 de euro bucata", îmi spune. Alături de alţi doi împătimiţi ai fotografiei, Bobiţă Cătuşanu, de la „Antract" şi Geani Belivac, a realizat o expoziţie de fotografie 3D în staţiunea Vama Veche ce poate fi vizitată gratuit. „Pe viitor vreau să realizez calendare tipizate 3 D", zice despre planurile sale, artistul. Vorbeşte cu pasiune despre fotografia de eveniment. „Aici este cel mai greu pentru că trebuie să îmbini fotografia de reportaj cu cea artistică, în care să vii cu idei noi. Prezenţa fotografului trebuie să fie cât mai puţin simţită pentru a surpinde trăirile personajului", povesteşte.
Ce-mi place
Dincolo de fotografie, viaţa mea este legată de design, de grafică, de publicitate. Am făcut pictură, am croşetat cu muzica şi am văzut mai multe ţări precum Grecia, Italia, Austria, Germania, Turcia.
Nu-mi place
Mă deranjează faptul că noi românii nu ne acomodăm atât de repede la nou, la valorile europene. Detest să fiu minţit şi deşi îi descopăr repede pe mincionoşi nu pot să le spun în faţă acest lucru. Mă deranjează fiţele, fiţoşii.
Întrebări şi răspunsuri
Ce ţi-ai dori în domeniul fotografiei, pe viitor?
Să câştig de la o zi la alta tot mai multă experienţă, fotografia mea să fie căutată şi să merg în afara graniţelor unde la un eveniment poţi câştiga şi 20.000 de euro.
Cât de sofisticată este aparatura pe care o foloseşti?
Am investit, cred, cât să pot să-mi cumpăr o limuzină ultimul tip. Numai că pe piaţa fotografiei apar de la o zi la alta aparate tot mai performante şi tot timpul eşti nevoit să oferi cea mai bună calitate a produsului muncii tale.