Râmnicu Vâlcea: Caii pe care au defilat băieţii şi fetele la „Sărbătoarea Căpşunului”, greu de strunit

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sute de oameni au venit să admire spectacolul de dans şi voie bună. Muzica şi aglomeraţia nu au fost tocmai pe gustul cailor.

Şoseaua care leagă Râmnicu Vâlcea de Horezu a fost închisă azi timp de aproape 30 de minute, în jurul orei 11.00, pentru că o „mare" de oameni a venit să vadă alaiul căpşunarilor de la „Sărbătoarea Căpşunului" ce a avut loc la Buneşti. În fruntea „cultivatorilor" de căpşuni, puţini la număr, a fost primarul localităţii, Marcel Radi, edilul care a făcut din Buneşti poate una dintre cele mai moderne comune din ţară. Alături de primar, profesorul Mihai Ilie (74 ani), cel care a făcut la Buneşti, în urmă cu 40 de ani, prima ediţie a „Sărbătorii Căpşunului". În urma celor doi, băieţi şi fete călăre pe cei mai frumoşi murgi au defilat prin faţa mulţimii sub acordurile muzicii Fanfarei elevilor „Gabriel Chaborschi". Caii, vizibil deranjaţi de zgomotul muzicii dar şi de mulţime, au fost foarte agitaţi. Din familiile aparţinătorilor cabalinelor, alţi bărbaţi au fost neviţi să-i ţină de căpăstru, pentru a preîntâmpina evenimente nedorite. „În urmă cu doi ani, un cal a sărit peste o maşină staţionată", spune unul dintre oamenii aflaţi în mulţime. În spatele tinerilor călare au dansat, pe acordurile muzicii, câţiva cultivatori dar şi copii, cu toţii îmbrăcaţi în costume populare. După ce au mers aproape un kilometru, alaiul s-a întors, a oprit iarăşi în faţa Primăriei, iar tinerii călare s-au aventurat într-o întrecere de câteva sute de metrii, dând bice bidiviilor extrem de frumoşi şi falnici.

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite