Râmnicu Vâlcea: Şi-a înscenat o tâlhărie ca să scape de datorii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Râmnicu Vâlcea: Şi-a înscenat o tâlhărie ca să scape de datorii
Râmnicu Vâlcea: Şi-a înscenat o tâlhărie ca să scape de datorii

Un piteştean împătimit al jocurilor de noroc le-a spus poliţiştilor din Vâlcea că a fost jefuit pentru a scăpa de mai multe datorii. Ghinionul său a fost că oamenii legii i-au dibuit rapid tentativa.

Un piteştean s-a ales cu o amendă după ce a încercat să îi păcălească pe poliţiştii din Râmnicu vâlcea susţinând că a fost jefuit în zona staţiei de cale ferată din cartierul Ostroveni.  Potrivit poliţiştilor, Ionuţ M, din Piteşti le-a declarat oamenilor legii în timp ce traversa liniile de cale ferată din faţa staţiei CFR Râmnicu Vâlcea către cartierul Ostroveni, în jurul orei 20.30, în timp ce vorbea la telefonul mobil, a fost atacat din spate de către persoane necunoscute care l-au electrocutat cu ajutorul unui aparat cu electroşocuri şi deposedat de un laptop, un telefon mobil, 100 euro, 276 lei, actele de identitate şi geaca din piele cu care era îmbrăcat.
 "În urma verificărilor efectuate cu operativitate de poliţişti s-a stabilit faptul că bărbatul, pe fondul unor datorii acumulate şi neonorate la timp, a recurs la înscenarea faptei. Bunurile reclamate ca fiind furate au fost vândute de către acesta unor persoane necunoscute pentru obţinerea unor sume de bani, sume care au fost cheltuite la jocuri de noroc. Actele de identitate au fost distruse de către reclamant pentru a nu fi găsite cu ocazia unui eventual control corporal efectuat de către poliţişti, cu excepţia hainei de piele şi a cheilor ce au fost găsite la domiciliul părinţilor acestuia din Râmnicu Vâlcea", a declarat inspectorul Diana Smărăndoiu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Vâlcea. Bărbatul s-a ales cu o amendă de 500 lei.

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite