Râmnicu Vâlcea: La 96 de ani, premiat pe grămada de porumb

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Râmnicu Vâlcea: La 96 de ani, premiat pe grămada de porumb
Râmnicu Vâlcea: La 96 de ani, premiat pe grămada de porumb

Zeci de bătrâni ce au depăşit vârsta de 80 de ani, din mai multe comune vâlcene au primit de la Casa de Ajutor Reciproc  a Pensionarilor diplome aniversare.

Octogenarii s-au bucurat că cineva îşi mai aduce aminte şi de ei atunci când, la sfârşitul săptămânii trecute, cei de la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (CARP)  au plecat prin judeţ pentru a oferi diplome aniversare. La Câineni, membrii CARP au pornit pe uliţele satului pentru a-i găsi pe bătrânii ce nu contenesc cu munca. Pe Constantin Herţoiu, de 95 de ani l-au găsit alături de o grămadă mare de porumb abia cules şi depănuşat. „Nu am timp taică, sunt atâtea de făcut, atâtea treburi de terminat. De abia ce am urcat  o parte din porumb în pătul”, povesteşte nea Costică, aşa cum îl strigă vecinii. Omul trăieste singur de ani buni, de când copiii i-au plecat care pe unde a putut, dar cu toate acestea reuşeşte să se descurce cu o gospodărie mare. Îmi pare rău că nu am reuşit să culeg şi via, poate vă serveam cu un must. Nu am avut timp, iar acum strugurii mai au puţin şi se strică”, se plâge bătrânul. Cu toate că nu mai are decât cinci ani până la centenar, nea Costică se ţine bine printre acareturile şi orătăniile din curte. „Munca şi aerul curat m-a ţinut sănătos. Eu dacă nu muncesc nu mă simt bine”, spune nea Costincă Herţoiu. Despre diploma oferită de CARP, vârstnicul afirmă că e binevenită şi că îi aşteaptă pe colegii săi pensionari şi la aniversarea a 100 de ani de viaţă.

„Vârstnicii au fost uitaţi de toţi”

Iniţiativa celor de la CARP şi Uniunea Judeţeană a Pensionarilor vine ca o modalitate de a le recunoaşte meritele celor care au muncit o viaţă întreagă. „Diplomele pe care le acordăm noi sunt unele simbolice. Ceea ce dorim să scoatem în evidenţă este faptul că aceşti oameni au fost uitaţi de mai toţi, pornind de la proprii copii până la autorităţi. Meritele lor trebuie recunoscute, mai ales că au ajuns la o vârsta pe care mulţi dintre noi nu cred că o vom prinde”, spune Grigore Răban, preşedintele CARP Vâlcea.  Şeful de la CAR Pensionari afirmă că au fost acordate diplome aniversare nu numai celor care au împlinit ori depăşit vârsta de 80 de ani dar şi celor mai „tinerei”. „Nu e vorba atât de vârsta cât de faptul că au ajuns la acea vârstă”, explică Răban.

165 de diplome acordate 

În total, au fost acordate 165 de diplome aniversare, pensionarilor din mai multe localităţi vâlcene. Cei de la CARP s-au deplasat în aceste zile în comunele Câineni şi Costeşti dar şi în oraşul Băbeni. „Noi dorim să mai facem astfel de întâlniri. Sunt mulţi oameni care vin la noi cu o sumedenie de probleme. Pensionarii se plâng de faptul că medicamentele s-au scumpit, pensiile nu le mai acoperă necesarul cheltuielilor şi că nici măcar din agricultură nu se mai poate trăi”, explică Răban. Viitoarea destinaţie a celor de la CARP este oraşul Olăneşti, unde sunt aşteptaţi de zeci de octogenari. 

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite