Râmnicu Vâlcea: Lucian Florea a renunţat să joace fotbal la Steaua pentru a ajuta oamenii
0
Lupta cu focul şi faptul că poate ajuta oamenii aflaţi în dificultate l-au călit şi l-au transformat într-o persoană responsabilă, un om pentru care meseria de pompier este un mod de a trăi.
De doi ani este subofiţer pompier în cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „General Magheru” Vâlcea la Garda de Intervenţie Govora. „Am ajuns printr-o întâmplare la pompieri, cu toate că de mic copil mi-a plăcut să ajut oamenii atunci când au probleme. Prima mea păţanie legată de un incendiu, vine tot din copilărie, când a ars grajdul unui vecin de la ţară. Vecinul avea un viţel foarte frumos pe care nu reuşise să îl scoată afară din flăcări, iar eu am intrat acolo şi l-am salvat”, povesteşte pompierul Lucian Florea. Această păţanie l-a marcat, însă mai târziu, când un prieten i-a povestit că sunt locuri la pompieri şi se fac înscrieri pentru susţinerea examenelor, Lucian a decis că ar trebui să îşi încerce şi el norocul. „Prietenul meu m-a convins să mă înscriu la examen şi culmea ironiei, eu am intrat la pompieri, iar el nu a reuşit”, mai spune Lucian Florea.
De la steaua Bucureşti, la Minerul Berbeşti
Tânărul povesteşte că o altă mare pasiune a sa este sportul, fotbalul mai ales. „Am făcut fotbal de performanţă, încă din primii ani de şcoală, iar la liceu, am intrat la o clasă sportivă. Eram propus să ajung să joc fotbal la echipa Steaua Bucureşti, dar din cauza unor probleme familiare a trebuit să mă transfer la liceu la Berbeşti, iar de la Steaua Bucureşti am ajuns să joc fotbal la Minerul Berbeşti”, povesteşte Lucian cu umor. Tânărul a trecut repede peste această dezamăgire, iar acum spune că meseria de pompier este una care îi oferă foarte multe satisfacţii. „Nu pot să spun că este o meserie uşoară, dar atunci când ajuţi oamenii, ai cea mai mare împlinire şi simţi că într-adevăr faci ceva cu folos pe lumea asta”, adaugă tânărul pompier. De asemenea, Lucian Florea munceşte cu mare plăcere la ţară, unde şi-a amenajat o gospodărie în stil rustic. „O altă mare pasiune a mea este pomicultura şi am reuşit să plantez la ţară, la Sineşti, peste 400 de pomi fructiferi. În livada mea am meri, peri, caişi, piersici tot felul de soiuri, pe care le îngrijesc cu mare drag. Mi-ar plăcea ca pe viitor să reuşesc să îmi fac şi o pensiune în judeţul Maramureş, la bunicii mei din partea mamei. Aceasta este visul meu şi poate o să reuşesc să îl pun în practică”, mai spune tânărul.
Întrebări şi răspunsuri
Ce îţi place să faci în timpul liber?
„Am foarte mulţi prieteni şi îmi place să îmi petrec timpul liber în natură, să merg în drumeţii la munte, să mergem la grătar în are liber. Îmi place să văd locuri noi, să colind să îmi fac noi cunoştiinţe”.
Regreţi că nu ai continuat o carieră în fotbal?
„Nu, nu regret nimic, pentru că am avut şansa să ajung să fac o meserie care îmi dă toate satisfacţiile pe care nu ştiu dacă le-aş fi avut ca fotbalist. Poate că aş fi câştigat mai mulţi bani, dar în viaţă, am ajuns la concluzia că banii nu înseamnă totul”.
Ce-i place
Ce nu-i place
„Nu suport oamenii prefăcuţi şi mincinoşi, cei care în faţă îţi vorbesc frumos iar pe la spate te bârfesc. De asemenea, nu suport mâncarea de mazăre şi orezul”.
Profil
NĂSCUT. 15 septembrie 1983 la Petroşani, judeţul Hunedoara.
STUDII. A absolvit Facultatea Babeş Bolyai, secţia Finanţe-Bănci din Cluj.
FAMILIE. Necăsătorit.
„Ador să merg la pescuit şi de asemenea, îmi plac foarte mult maşinile. Ador filmele bune dar şi muzica de calitate pe care o ascult cu mare plăcere”.