Râmnicu Vâlcea: Peste 100 de şcoli din judeţ nu au autorizaţie de funcţionare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Râmnicu Vâlcea: Peste 100 de şcoli din judeţ nu au autorizaţie de funcţionare
Râmnicu Vâlcea: Peste 100 de şcoli din judeţ nu au autorizaţie de funcţionare

      Din cele 721 de unităţi de învăţământ din judeţ, 107 nu au autorizaţie de funcţionare pentru că nu au apă curentă şi canalizare.  

      Cu toate că anul şcolar 2009-2010 începe peste câteva zile multe şcoli şi grădiniţe din judeţ nu sunt pregătite. În unele se mai execută lucrări de reabilitare, iar altele nu au aviz  sanitar de funcţionare. „Din cele 721 de unităţi de învăţământ din Vâlcea, 107  nu au aviz sanitar de funcţionare pentru că nu au apă şi canalizare. E vorba de unităţi de învăţământ din mediul rural, din zone suburbane”, a declarat Remus Grigorescu, prefectul judeţului Vâlcea. Reprezentantul Guvernului în teritoriu  susţine că trebuie gândită o strategie pe baza căreia să fie puse la punct unităţile cu probleme. „E inadmisibil faptul că, în această perioadă, mai există şcoli fără apă curentă şi canalizare. E totuşi o chestiune care nu poate fi rezolvată acum. Pentru că nu putem să închidem şcoliile le dăm termen un an ca să se pună la punct”, a precizat prefectul.


 Primarii nu au primit bani pentru igienizări


   Toate unităţile de învăţământ din judeţ sunt verificate, în această perioadă de echipe mixte formate din reprezentanţi ai prefecturii, Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) şi Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ).  Şcoliile şi grădiniţele care nu au apă şi canalizare sunt în localităţile: Scundu, Prundeni, Sălătrucel, Pesceana, Mădulari, Oteşani, Lăcusteni, Galicea, Ghioroiu, Cernişoara, Creţeni, Stoileşti, Mihăeşti, Mateeşti, Câineni, Ocnele Mari, Ioneşti. „Sunt chestiuni, gen apă, canalizare care nu ţin doar de directorul şcolii, ci şi de autorităţi. Sunt şi unităţi în care mobilierul nu este pe mărimi şi nu corespunde”, a precizat Maria Murăruş, responsabilul cu igiena şcolară din cadrul DSP Vâlcea. Ion Nicolae primarul localităţii Câineni susţine că are trei şcoli în localitate care sunt racordate la reţeau ade apă. „Nu au aviz de funcţionare pentru că nu avem canalizare. Avem un proiect depus prin care încercăm să obţinem bani de canalizare”, spune primarul. Tot el susţine că anul acesta pentru cele trei şcolii: Grebleşti, Câinenii Mari şi Câinenii Mici nu a primit nici un leu de la ISJ. „Am făcut şi noi curăţenie cum am putut. Bani nu am primit că e criză”, spune edilul.

 Termene de conformare


   Sunt şi localităţi în care s-au închis şcoliile din lipsă de elevi. „Avem trei şcoli. Una nu are autorizaţie, iar două au. Şcoala care nu are aviz sanitar o închidem pentru că nu sunt decât trei elevi. Ei vor fi duşi cu microbuşul şcolar la cea mai apropiată unitate”, a menţionat Ilie Dobre, primarul comunei Lădeşti. Maria Murăruş declară că fiecare unitate care nu are aviz de funcţionare primeşte un termen de conformare de 30 de zile pentru a se pune la punct. După ce trece termenul inspectorii DSP merg din nou în control. Dacă deficienţele nu s-au remediat primeşte notificare negativă adică nu beneficiază de aviz sanitare. Controalele DSP în şcoli vor continua şi după începerea noului an şcolar.
 

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite