Râmnicu Vâlcea: Nunta la ţară, o alternativă pe vremuri de criză
0
Tinerii vâlceni spun că organizarea petrecerii la sat este mai profitabilă decât la oraş.
În plin sezon de nunţi, vâlcenii au găsit soluţia organizării unei ceremonii de căsătorie cu bani cât mai puţini, dar distracţie maximă: nunta la ţară.
Tot mai mulţi tineri însurăţei au lăsat deoparte restaurantele scumpe, cu fiţe, de la oraş şi încearcă să organizeze nunţi tradiţionale, în lumea satului, care sunt mai ieftine. „Facem nunta la ţară, cu fedeleş, împodobitul bradului, udatul, hora miresei şi bineânţeles masa cu dar”, a povestit Bobiţă Nistor, proaspătul ginerel din localitatea Tomşani. Tinerii şi-au programat căsătoria în această perioadă şi povestesc despre compromisul pe care l-au făcut pentru a reuşi să o scoată la capăt cu cheltuielile.
Obiceiurile durează trei zile
„Când ai nuntă, ai două alternative: ori te descurci singur, ori angajezi o firmă care să îţi organizeze tot evenimentul. La ţară, nici nu se pomeneşte să angajezi nişte oameni care să se ocupe de toate. Ţuica se păstrează cu anii, vinul la fel. Porcul îngrăşat din timp, un viţel, un berbec, găini, toate acestea se găsesc, dacă există voinţă”, a adăugat Bobiţă. Tânăra familie, pe cale să se formeze, a pregătit totul din timp şi până în cele mai mici detalii. Petrecerea a început sâmbătă seara, cu un fedeleş la casa miresei, perecere unde s-a împodobit şi bradul. Duminica dimineaţa, mireasa merge împreună cu un grup de tineri la udat, oprindu-se la trei fântâni. În tot acest timp, ginerele merge prin sat ca să invite lumea la nuntă. El este însoţit de băieţi tineri, dar şi de lăutari. După aceea, băiatul merge la naşi, iar apoi, împreună cu un alai format din rude şi prieteni se îndreaptă către casa miresei. Mireasa şi ginerele împreună cu naşii, brădarul şi întreg alaiul pornesc apoi spre biserică, acolo unde va fi ţinută slujba de cununie.
Cu banii de la dar îşi construiesc o casă
Aceasta este datina în satele vâlcenne, iar foarte mulţi tineri au ales şă îşi organizeze astfel nunta, mizând pe faptul că la ţară distracţia este mai mare, iar cheltuielile mai mici. „Am organizat petrecerea la Căminul Cultural din Tomşani, unde am amenajat şi înfrumuseţat încăperea. Pe urmă ne-am ocupat de meniu, care a fost unul tradiţional, nelipsind sărmăluţele şi mămăliguţa, dar nici tortul miresei”, a povestit Mirabela, tânăra soţie. Până la urmă, contează şi ce îţi rămâne de la dar, pentru că banii aceştia sunt importanţi pentru întemeierea viitoarei familii. „Nunta noastră a fost o reuşită şi sperăm că toţi nuntaşii s-au simţit bine şi au fost mulţumiţi de servirea care s-a făcut. Am rămas şi cu o sumă frumoasă de la dar şi sperăm să reuşim să pornim construcţia unei case cu aceşti bani”, au mai spus tinerii.