Râmnicu Vâlcea: Ocnele Mari/ Nivelul saramurii în zona caselor din Cosota a mai crescut cu 4,5 centimetri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Râmnicu Vâlcea: Ocnele Mari/ Nivelul saramurii în zona caselor din Cosota a mai crescut cu 4,5 centimetri
Râmnicu Vâlcea: Ocnele Mari/ Nivelul saramurii în zona caselor din Cosota a mai crescut cu 4,5 centimetri

    

Citeşte şi:

Nemulţumirile sinistraţilor din Ocnele Mari, pe masa Ministerului Administraţiei şi Internelor

Opt microseisme au fost înregistrate în zona craterului din Câmpul

Prăbuşiri mai accentuate în Câmpul I de la Ocnele Mari

   Terenul era prăbuşit, astăzi, pe o suprafaţă de 22.000 de metri pătraţi. Măsurătorile specialiştilor făcute, astăzi, arată  că a mai crescut cota saramurii în lacul nou cu 4,5 centimetrii în urma deversării saramurii din craterul din Câmpul I, prin sondele 361 şi 368. „Nu se impune evacuarea altor persoane sau bunuri, până în acest moment”, a declarat Remus Grigorescu, prefectul judeţului Vâlcea. Ion Hodorog era, astăzi în gospodărie şi strângea ultimele lemne. „Mi s-a inundat toată casa. Fântâna nu se mai vede. Unde era fântâna saramura are o adâncime de un metru şi jumătate şi nivelul ei creşte mereu. Aici nu mai am nimic”, spune bărbatul. Casa şi terenul lui Hodorog au fost reevaluate de o comisie guvernamentală, iar familia aşteaptă ca în următoarele zile să primească rezultatul. Cu banii pe care o să îi primească familia Hodorog îşi va cumpăra altă casă. Datorită volumului mare de roci care au căzut în cavernă a crescut nivelul saramurii cu aproape trei metri şi în lacul din crater. În zonă se menţine codul roşu şi sunt pregătiţi să intervină pompieri, jandarmi şi poliţişti dacă apar probleme.

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite