Râmnicu Vâlcea: Marfar deraiat în timpul simulării cutremurului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Râmnicu Vâlcea: Marfar deraiat în timpul simulării cutremurului
Râmnicu Vâlcea: Marfar deraiat în timpul simulării cutremurului

   Simulări asemănătoare se fac o dată la doi ani în toate judeţele care au clădiri înalte pentru a creşte gradul de intervenţie în caz de cutremur.

    La cutremurul simulat, astăzi, în Râmnic, în cartierul Ostroveni, a fost prezentat şi un exerciţiu de intervenţie în cazul deraierii unui tren. „Un tren de marfă ce se deplasa pe direcţia Piatra Olt – Podul Olt, a deraiat la pasajul de cale ferată, din cauza unei deplasări de terasament provocate de mişcările seismice repetate. Locomotiva şi primele două vagoane – cisternă cu motorină au ieşit de pe şine şi s-au răsturnat pe partea dreaptă a direcţiei de mers”, a declarat căpitanul Cătălin Popescu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vâlcea. Accidentul feroviar a fost urmat de un incendiu, datorită scurgerilor de motorină din cele două vagoane cisternă, existând atât pericol de explozie, cât şi de propagare la locomotivă şi vagoanele învecinate. Mecanicul de locomotivă şi ajutorul acestuia erau în stare de inconştienţă şi încarceraţi. Echipele de intervenţie au reuşit lichidarea incendiul la garnitura de tren şi a deblocat şi transportat la punctul de prim ajutor medical persoanele încarcerate.

image

Râmnicenii au servit ceai la bucătăria mobilă

    A fost pusă în funcţiune şi bucătăria mobilă a inspectoratului pentru asigurarea condiţiilor de hrănire a persoanelor evacuate. La finalul exerciţiului toţi participanţii au primit câte o cană de ceai cald. „Scopul exerciţiului a fost de a creşte gradul de perfecţionare al forţelor participante la intervenţie în situaţii de urgenţă”, a declarat colonelul Adrian Mesescu, inspectorul-şef al ISU Vâlcea.


     Ce sa faceţi după un cutremur ?


  Nu părăsiţi imediat locuinţa. Asiguraţi-vă că o puteţi face fără să vă accidentaţi.
Fiţi pregătit pentru eventualele replici ale cutremurului. Aceste cutremure secundare sunt de obicei mai puţin violente decât primul, dar pot fi suficient de puternice pentru a produce noi pagube structurilor afectate.


  Verificaţi dacă sunteţi rănit şi acordaţi-vă primul ajutor, dacă este posibil, cu mijloacele disponibile. Faceţi acelaşi lucru pentru persoanele alături de care sunteţi. Nu încercaţi să-i mişcaţi pe cei grav răniţi decât dacă trebuie scoşi dintr-o zonă periculoasă în care le este ameninţată viaţa sau starea li se agravează rapid. Dacă trebuie să mişcaţi o persoană inconştientă, mai întâi imobilizaţi-i gâtul şi spatele. Încercaţi să comunicaţi cu salvatorii, prin mijloacele care vă stau la dispoziţie.


  Verificaţi dacă nu sunt scurgeri de gaze sau apă, dacă alimentarea cu energie electrică a fost întreruptă.
 

  Folosiţi lanterne cu baterii în cazul întreruperii curentului electric. Nu utilizaţi, în interiorul clădirilor după un cutremur, lumânări, chibrituri sau alte surse de lumină cu flacără deschisă pentru a evita posibilele explozii şi incendii cauzate de scurgerile de gaze sau de răspândirea de vapori ai unor substanţe inflamabile.
 

  Protejaţi-vă tălpile în zonele acoperite de praf, moloz sau geamuri sparte.
 

  Participaţi (dacă vi se solicită şi sunteţi apţi) la acţiunile de înlăturare a dărâmăturilor, sprijinirea construcţiilor, salvarea oamenilor.
 

  Evitaţi, pe cât posibil, circulaţia în vederea vizitării rudelor sau cunoştinţelor pentru a vedea care este starea lor, pentru a nu aglomera/bloca mijloacele de transport şi arterele de circulaţie.
 

  Nu contribuiţi la transmiterea zvonurilor, ştirilor false, a panicii şi a dezordinii.

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite