Râmnicu Vâlcea: Lucian Ducu face butoaie de 40 de ani
0
Dogarul modelează lemnul şi spune că butoaiele care prind viaţă din mâinile sale sunt raţiunea sa de a trăi. El povesteşte că a moştenit pasiunea pentru acest meşteşug de la bunicul său.
A început să lucreze cu lemnul de pe la vârsta de 12 ani. „Bunicul meu era unul dintre cei mai renumiţi dogari din zonă. Avea atâtea comenzi încât trebuia să lucreze zi şi noapte pentru a reuşi să le onoreze. Eu eram mai tot timpul prin preajma lui şi aşa am început să fur meserie”, povesteşte nea Lucică, aşa cum îi spun toţi cunoscuţii. Bărbatul spune că nu se câştigă foarte mulţi bani din această meserie, iar munca lui nu este apreciată la adevărata ei valoare.
Lemnul îi alină singurătatea
„Munca începe încă de la alegerea copacului din pădure, pentru că nu orice lemn este bun pentru a fi ulterior folosit. Eu lucrez cu diferite esenţe de lemn. Copacul trebuie adus acasă, tăiat, făcut blană şi apoi lăsat la uscat, uneori chiar şi câteva luni de zile. De abia apoi, pot lucra cu el”, poveteşte nea Lucică Ducu. Din mâinile bătătorite de muncă ale dulgherului au ieşit sute de butoaie de vin sau ţuică, de diferite mărimi, putini pentru păstrat prunele, tocuri pentru uşi şi ferestre sau diferite piese de mobilier. „La viaţa mea am avut lucrări importante şi grele, prin mai toată ţara. Am construit vile la care am muncit de la temelie şi până la acoperiş”, povesteşte dogarul. Bărbatul spune că toată viaţa a muncit lemnul şi nu ar putea să facă altceva. „Cele mai multe bucurii şi cele mai mari tristeţi le-am împărţit cu lemnele mele. Singurătatea mi-o amăgesc tot cu buştenii, de dimineaţa şi până seara mă lupt cu lemnul şi încerc să uit că soţia mea a trecut într-o lume mai bună sau că fetiţa şi băiatul meu au crescut şi au plecat de acasă la şcoli şi la servicii”, spune cu tristeţe Lucian Ducu.
Meseria de dogar este una pe cale de dispariţie, nu mulţi fiind aceia care să se încumete să lucreze pentru un venit destul de modest. „La sate, lumea mai are nevoie ba de o coadă de topor, ba de o reparaţie la un acoperiş, treburi pentru care nu eşti plătit foarte bine, dar nu mă plâng, câştig cât să îmi ajungă pentru un trai decent ”, mai spune bărbatul. Lucian Ducu povesteşte că meseria de dogar i-a adus foarte multe satisfacţii şi cel mai mult îi place atunci când lucrările sale sunt apreciate. „Am avut nişte clienţi de la Bucureşti care mă rugau să le fac butoiaşe de decor, am lucar pentru ei, vreo cincizeci de astfel de obiecte pentru care am muncit vreo două luni. Eu calculez totul matematic şi dacă nu îmi iese vreo socoteală, stric totul. Trebuie să ai foarte mare precizie în tot cea ce faci ”, mai spune nea Lucică.
Profil
Nascut - 14 aprilie 1947
Studii- Opt clase primare şi mai multe cursuri de calificare în meseria de dulgher
Experienţă- 40 de ani în care a lucrat cu lemnul
Familie - Doi copii
Întrebări şi răspunsuri
Care este lemnul pe care îl folosiţi cel mai des în lucrările dumneavoastră?
Eu lucrez foarte mult cu lemn de nuc şi de gorun. Cele mai frumoase piese de mobilier le-am realizat din esenţă de nuc, este foarte multă trudă, dar vă garantez că la final, atunci când vezi ce ai realizat, ţi se luminează sufletul.
Veţi renunţa vreodată la meseria de dogar?
Niciodată, cred că voi muri cu tesla şi ciocanul în mână... Chiar dacă uneori îmi este foarte greu, nu rezist să stau o zi fără să cioplesc la un lemn sau fără să îmbin doagele pentru vreun butoi. Este o meserie care îţi intră în sânge şi nu ai cum să te mai laşi de ea.
Ce-i place
Îi place să se distreze alături de copiii lui, atunci când aceştia vin acasă. Îi place să stea de taină cu prietenii la un pahar de vorbă, pentru că adoră să fie informat şi să le împărtăşească amicilor opiniile sale.
Ce nu-i place
Nu-i plac oamenii care nu-şi ţin promisiunile şi cei care încearcă să scoată un preţ cât mai mic atuci câd tomneşte o lucrare. De asemenea, nu are încredere în cei care vorbesc mult şi muncesc prea puţin.
Se încarcă comentariile...
