Râmnicu Vâlcea: Elevii de liceu, interesaţi de studiile în străinătate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Râmnicu Vâlcea: Elevii de liceu, interesaţi de studiile în străinătate
Râmnicu Vâlcea: Elevii de liceu, interesaţi de studiile în străinătate

Tinerii din Vâlcea, care au ajuns studenţi la facultăţi din străinătate le-au explicat colegilor mai mici cum se poate studia în Europa şi care e avantajul unei educaţii primite peste hotare.

Tot mai mulţi liceeni din Vâlcea spun şi-ar dori să studieze în universităţile din Uniunea Europeană. Trei dintre tinerii care au reuşit să intre la facultate în străinătate au fost prezenţi ieri la sala de conferinţe a Bibliotecii Judeţene Antim Ivireanul pentru a le explica celor care anul acesta au terminat liceul de ce este avantajos să studiezi în străinătate. Ionuţ Rusu este student în Danemarca la o faltate de management. Tânărul spune că a plecat cu ajutorul organizaţiei Hakes, ce i-a pus la dispoziţie toate informaţiile necesare pentru a ajunge să susţină examenul de admitere.  „ Nu este greu să ajungi la o facultate în Danemarca. Dintre toate sistemele de învăţământ din Europa, în această ţară se poate studia cu cele mai reduse costuri, dacă ne referim doar la taxele percepute de facultăţi. În Danemarca facultatea este în majoritatea cazurilor gratuită”, povesteşte Ionuţ Rusu.

Profesori degajaţi şi examene date de acasă

Ionuţ le-a povestit celor prezenţi ieri dimineaţă la Biblioteca Judeţeană că există foarte multe avantaje în a fi student în străinătate. „Profesorii sunt mult mai degajaţi iar cursurile sunt axate pe foarte multe lucruri practice”, explică tânărul. El le-a mai spus celor interesaţi de studiile în străinătate că de cele mai multe ori examenele se dau acasă, dar că de rare ori studenţii au posibilitatea să copieze. „Cu toate că sistemul este flexibil e gândit în aşa fel încât nu poţi copia. Dimineaţa la ora 8 subiectele sunt introduse pe intranetul Universităţii şi pâna seara la opt ai timp să introduci răspunsurile. Nu e chiar aşa de simplu, pentru că examenul este unul care te ţine aproape toată ziua în faţa calculatorului”, mai povesteşte Ionuţ.

Elevii cu rezultate bune iau drumul Universităţilor Europene

Ionuţ Rusu nu este singurul tânăr care a ales să plece în străinătate pentru a-i continua studiile. Numai ieri, alături de el au susţinut scurte dialoguri cu voluntarii centrului Europe Direct Robert Drăgan – student în Anglia, Denisa Ghergina – Franţa, ori Bianca Dumitraşcu – Statele Unite.  Seminarul de ieri a fost organizat de către Centrul Europe Direct din Râmnicu Vâlcea  ca parte a cursurilor Şcolii de Vară la care au participat voluntarii centrului.

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite