Râmnicu Vâlcea: Un oltean s-a făcut şmecher în Braşov
0
Un bărbat din Vâlcea este cercetat, pentru că ar fi înşelat reprezentanţii unei societăţi comerciale din Braşov cu 120.000 de lei, procurorii dispunând în cazul lui interdicţia de a părăsi localitatea timp de 30 de zile, potrivit Inspectoratului Judeţean de Poliţie Gorj.
Ofiţerii Serviciului de Investigare a Fraudelor l-au identificat pe Remus B., de 28 de ani, din Comuna Mateeşti, judeţul Vâlcea, acesta fiind cercetat pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune. „Din probatoriul administrat de poliţişti, s-a stabilit că suspectul, în cursul lunii iulie, cu ocazia aprovizionării de mărfuri în valoare de 120.000 de lei, prin folosirea de nume şi calităţi mincinoase, a indus în eroare reprezentanţii unei societăţi comerciale din Braşov", se arată în comunicat emis de poliţişti.
Tânărul a emis trei file CEC completate cu date false. El a fost reţinut pentru 24 de ore, iar procurorii Parchetului de la lângă Tribunalul Gorj, au dispus obligarea de a nu părăsi localitatea pe o perioadă de 30 zile.