Râmnicu Vâlcea: S-a inaugurat teatrul Anton Pann, unul dintre cele mai moderne din ţară

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Râmnicu Vâlcea: S-a inaugurat teatrul Anton Pann, unul dintre cele mai moderne din ţară
Râmnicu Vâlcea: S-a inaugurat teatrul Anton Pann, unul dintre cele mai moderne din ţară

    Peste 200 de persoane, autorităţi şi oameni de cultură, au participat aseară, la inaugurarea teatrului Anton Pann din Râmnicu Vâlcea şi la deschiderea stagiunii 2009- 2010.

     După ce s-a tăiat panglica de inaugurare a clădirii, oamenii au vizitat sediul. Teatrul are o sală mare de 204 locuri. Scena şi sala de spectacole sunt dotate cu instalaţii performante de lumini şi sunet. În sala studio pot fi găzduiţi între 60 şi 100 de spectatori, în funcţie de tipul de spectacol. Clădirea are cabine pentru actori, sală de repetiţii, o terasă, foyer-e spaţioase, garderobă, camere pentru actorii care nu locuiesc în oraş sau cei care sunt în turneu, birouri, ateliere, magazii şi cât de curând va avea şi o cafenea teatrală. „La Râmnicu Vâlcea a apărut o casă pentru sufletele noastre. O casă în care ne putem întâlni cu artiştii teatrului, cu prietenii, cu noi înşine. Un loc unde putem rupe, pentru un timp, cercul rutinei cotidiene pentru a regăsi personaje, idei, poveşti, emoţii”, a declarat la deschidere regizorul Andrei Roman, directorul teatrului Anton Pann. Construcţia teatrului de stat a început în urmă cu aproape cinci ani. Clădirea a fost ridicată cu bani de la Consiliul Judeţean Vâlcea şi de la Guvern, valoarea totală a investiţiei fiind de 18,74 milioane lei.

    Muzica lui Anton Pann a fost cântată de grupul „Trei parale”

    La inaugurare a participat şi Mircea Cornişteanu, directorul general al Teatrului Naţional Marin Sorescu din Craiova. „Am văzut multe teatre din România, dar acesta e realizat la nivel înalt. Orice comunitate ar fi mândră să aibă o asemenea clădire. E un teatru cu dotări la nivel contemporan. Cinci milioane de euro care s-au cheltuit pentru această minune înseamnă doi kilometri de autostradă care se prăpădesc imediat”, a precizat Mircea Cornişteanu. Tot acesta a spus că vrea să colaboreze cu teatrul Anton Pann pe viitor. Noua sală a fost inaugurată cu un concert de muzică veche susţinut de grupul „Trei parale” din Bucureşti. Cei patru componenţi au grupului au cântat mai bine de o oră melodii din secolul al XIX –lea, în special muzica compusă de Anton Pann.

   Radu Beligan urcă astăzi pe scena teatrului

   După concert a avut loc  premiera oficială a spectacolului „Doctor fără voie” de Molière, în regia lui Alexandru Cozub, regizor şi director artistic al Teatrului Naţional Mihai Eminescu din Chişinău. „Doctor fără voie” este o farsă care s-a jucat pentru prima oară în august 1666 şi face parte din ciclul pieselor satirice îndreptate de Molière împotriva medicilor. Tema ţăranului silit să se dea drept medic în urma unei neînţelegeri, a fost dezvoltată de Molière dintr-o povestire populară din secolul al XIII-lea. În comedie, Sganarelle e figura simpatică a ţăranului-doctor de extracţie medievală ce se adaptează rapid situaţiei, prinde firul intrigii şi caută să tragă cât mai multe foloase de pe urma aventurii în care a fost prins cu de-a sila. În această seară, la ora 18.45 va urca pe scena teatrului Radu Beligan cu „Confesiuni despre artă şi viaţă”, iar duminică, la ora 11.00, are loc premiera spectacolului de păpuşi „Cocoşul neascultător” de Ion Lucian, în regia lui Bogdan Tudor.   


   Cifră:  Sediul teatrului a costat 18,74 milioane lei.

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite