Râmnicenii se adăpostesc în biserici de caniculă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Măsura va rămâne în vigoare până când vremea se va mai răci. Cei care se refugiază în lăcaşele de cult primesc şi un pahar cu apă rece.

Pentru a veni în sprijinul locuitorilor toropiţi de căldură, toate lăcaşele de cult din Râmnicu Vâlcea, inclusiv Arhiepiscopia Râmnicului, şi-au deschis porţile pe tot parcursul zilei. Purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei, preotul Emilian Groşenoiu, ne-a spus: „Pentru că sunt zile caniculare, aceia care vor să se răcorească sau vor să vină să se roage, pot veni în biserici unde li se pune la dispoziţie şi un pahar cu apă rece. În permanenţă este o persoană care poate sta la dispoziţia celor care nu mai suportă căldură şi vor să se răcorească. Acţiunea va dura atâta vreme cât este cod de caniculă". Maria Curelaru, de 64 de ani, din Râmnicu Vâlcea, ne-a spus: „Eu am venit la piaţă şi am trecut şi pe la biserică. Răcoarea Domnului e mai binefăcătoare decât cea oferită de sistemele de ventilaţie".

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite