Râmnicu Vâlcea: Proiectul podului peste râul Olăneşti naşte controverse
0
Investiţia de câteva milioane de euro e contesată de către unii locatari ai blocurilor din vecinătate. Oamenii, dar şi unii consilieri locali spun că una din cauza noului pod vor rămâne fără lumina naturală. Primarul se apără şi spune că lucrarea a fost deja aprobată.
Proiectul noului pod peste râul Olăneşti naşte controverse în înteriorul administraţiei publice locale. Deşi actul normativ care aprobă studiul de fezabilitate şi finanţarea acestui pod a fost adoptat cu unanimitate de voturi, unii aleşi locali au fost de părere că proiectul tehnic ar putea afecta locatarii blocurilor din vecinătate. „Pe malul drept al Olăneştiului taluzul este mult mai sus decât parterul şi primul etaj. În momentul în care vom veni cu o stradă în continuarea podului vom lua toată lumina naturală a locatarilor din zonă. Propunerea mea este să regândim modul în care va fi construită acea stradă”, spune Ion Nicolae, consilier local. De partea celalaltă primarul Mircia Gutău spune că podul este rezultatul unui studiu de trafic realizat anul trecut, iar proiectul acestuia a fost trecut prin o dezbatere publică. „S-au luat deja măsurile pentru ca oamenii să aibă cât mai puţin de suferit, iar podul nu va afecta prea mult proprietăţile din zonă”, asigură edilul şef al municipiului.
„Va distruge liniştea în zonă”
Unii din locatarii blocurilor de pe malul drept al Olăneştiului susţin că noul pod şi noua stradă vor distruge liniştea din zonă. „O să fie o hărmălaie totală. Toate maşinile care vin de pe strada Carol I vor trece prin faţa blocurilor noastre, deci e ca şi cum buricul târgului s-ar muta aici”, susţine la Mircea Brădeanu, unul din proprietarii din zonă.