Râmnicu Vâlcea: Primarul Petre Popescu, trimis în judecată pentru luare de mită

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lucrările publice din comună, vacă de muls pentru primar şi patronul „Electrovâlcea". „Afacerile" cu Ovidiu Ciogescu i-au adus primarului din Boişoara cazare în spatele gratiilor şi un dosar pe rolul Tribunalului Vâlcea pentru corupţie.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) Biroul Teritorial Piteşti au decis trimiterea în judecată a primarului din comuna vâlceană Boişoara. Petre Popescu este acuzat de luare de mită în formă continuată şi fals sub semnătură privată. Alături de el a fost trimis în judecată şi „celebrul" afacerist Ovidiu Ciogescu, aflat la al treilea dosar penal intrumentat de DNA. Ambii se află în arest preventiv, urmând ca dosarul lor să fie judecat de Tribunalul Vâlcea. Procurorii îl acuză pe primarul vâlcean de faptul că, timp de patru ani, în perioada 2006 - 2010, a atribuit contracte de lucrări şi achiziţii publice către două firme controlate de Ciogescu cu încălcarea normelor ce reglementează achiziţiile publice. Peste 1,2 milioane de euro s-au scurs în acest fel din conturile primăriei în buzunarele lui Ciogescu. În schimb Ciogescu i-a ridicat primarului o mândreţe de casă în Boişoara. „Pentru a ascunde infracţiunea, primarul şi omul de afaceri au semnat un contract de execuţie în fals, neînregistrat în evidenţele contabile", se arată în comunicatul emis de DNA.

Ciogescu a fost „piază rea" şi pentru fostul director al CEC Vâlcea, Traian Dobrişan, ce în acest moment se află în arest preventiv pentru acte de corupţie în beneficiul firmei Electrovâlcea. Tot legat de Ovidiu Ciogescu este şi dosarul în care este judecat fostul procuror şef Teodor Trancă, acuzat de trafic de influenţă în schimbul unor electrocasnice.

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite