Râmnicu Vâlcea: Primăria caută partener pentru Centrul de Promovare al Turismului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Noul centru va beneficia de o finanţare de aproape două milioane de lei de la UE. Firma care va prelua activitatea de promovare turistică va beneficia de logistică, subvenţionarea cheltuielilor şi un sediu ultra central.

Edilii din Râmnicu Vâlcea caută un operator economic specializat care să preia activitatea Centrului de Informare Turistică (CIT). Firma care va lucra cu primăria din Râmnic va beneficia, pe lângă un sediu ultracentral şi dotările necesare, şi de două proiecte cu finanţare europeană, gata făcute, în valoare totală de două milioane de lei noi. „Vom propune spre analizare Consiliului Local oportunitatea unei asocieri cu un agent economic cu expertiză pe piaţa turistică pentru a exploata în comun acest Centru. Durata asocierii va fi de cinci ani", explică primarul Romeo Rădulescu, iniţiatorul acestui proiect. Potrivit documentelor întocmite de către experţii primăriei, Centrul urmează a fi amenajat în o parte din spaţiul destinat Galeriilor Artex - Uniunea Artiştilor Plastici Vâlcea, locaţie ce va fi regândită pentru găzdui ambele instituţii


Listă de sarcini pentru viitorul administrator


Ce vor avea de făcut angajaţii firmei ce va lucra la CIT ne spun tot oficialii primăriei, care au pregătit deja o listă de sarcini ce trebuie duse la îndeplire pentru promovarea Râmnicului ca destinaţie turistică. „CIT va ajuta turiştii să afle cele mai bune trasee din oraş şi împrejurimi, va tipări şi distribui gratuit pliante, va realiza campanii promoţionale şi conferinţe de presă", explică primarul din Râmnicu Vâlcea. Noii administratori vor avea de pus în practică două proiecte finanţate cu bani de la UE, „moştenire" de la funcţionarii primăriei ce s-au ocupat de crearea CIT: „Trasee turistice vâlcene" şi „Trasee culturale vâlcene". Dacă proiectul va fi aprobat în şedinţa de joi, 31 martie, primăria este de acord ca firma ce va prelua Centrul să îşi desfăşoare şi propriile activităţi de intermediere turistică. CIT a fost înfiinţat în septembrie 2010, odată cu obţinerea finanţării pentru cele două proiecte turistice.

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite