Râmnicu Vâlcea: Primăria a rămas fără bani pentru trotuarele din centru

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Edilii au rămas fără buget pentru a termina trotuarele ce urmau să fie pavate cu granit.Borduriada a consumat toate reursele primăriei. Edilii spun că abia mai au bani să asfalteze Calea Lui Traian, grav afectată de lucrări

Criza a muşcat adânc din bugetul pentru investiţii de anul acesta. Borduriada din centrul oraşului, de pe Calea lui Traian ar putea fi lăsată nefinalizată cel puţin în această iarnă. Chiar primarul Romeo Rădulescu recunoaşte că administraţia locală nu mai are resurse pentru a acoperii costurile pavării trotuarelor centrale, în condiţiile în care fondurile de la Uniunea Europeană nu pot fi compensate în acest moment cu bani de la Guvern. „Este posibil ca trotuarele să rămână în stadiul în care sunt acum şi anume doar cu un strat de beton. Nu mai sunt bani. Bordurile de marmură au fost montate pentru că urmează să facem asfaltarea străzii Calea Lui Traian", explică edilul-şef. Rădulescu mai afirmă că este foarte posibil ca anul acesta să nu se mai găsească fonduri pentru continuarea pavării trotuarelor, aşa că în iarna aceasta râmnicenii vor merge pe betonul turnat ca strat de suport pentru pavelele ce, după spusele primarului, vor fi tot din granit, dar care vor fi puse abia prin primăvară. Primarul explică sincopa în care s-a ajuns cu lucrările publice în râmnic prin faptul că mare parte din banii destinaţi proiectelor în derulare şi obţinuţi de la Uniunea Europeană nu au ajuns încă în visteriile Guvernului.


Asfaltare cu bani din fondul de urgenţă


Ca să îndulcească veştile proaste date râmnicenilor, edilul-şef promite că în luna septembrie a acestui an va începe asfaltarea străzii Calea lui Traian. „Nu se mai poate circula în acest moment în condiţii normale pe Calea lui Traian. Lucrările de anul acesta au devastat carosabilul. Până în luna septembrie vom găsi o sursă de finanţare pentru a o asfalta de la un capăt la altul", promite Rădulescu. Luna trecută, Consiliul Local Municipal a aprobat o finanţare de 100.000 de lei pentru strada Calea lui Traian din fondul de urgenţă.

Râmnicu Vâlcea

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite