Râmnicu Vâlcea: Portret - Ion Ponov - de 64 de ani nu se opreşte din muncă
0
Chiar dacă a ajuns la venerabila vârsta de 82 de ani, Ion Ponov mărturiseşte că nu ar putea lipsi nici măcar o zi de la serviciu. Spune că munca şi oamenii îl ţin sănătos, iar asta e tot ce îşi doreşte.
Povestea lui Ion Ponov este una care se poate întinde pe pagini întregi, dar vârstnicul ştie să o spună în aşa fel încât să îţi capteze întreaga atenţie. „Dacă stau să mă gândesc şi să calculez bine eu muncesc de fix 64 de ani. E cât o viaţă de om, dar asta mi-a plăcut să fac şi asta am făcut”, povesteşte Ponov. De aproape 20 de ani omul este administratorul Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (CARP) şi spune că a ajuns în acest post exact în anul în care s-a pensionat. „Ca să vă spun aşa nu prea am avut parte de pensie deloc. Când au aflat cei de la CARP că am intrat la pensie au insistat atât de mult să vin să le organizez lucrurile pe aici, încât am cedat. Au fost multe de făcut şi multe de schimbat, dar să ştiţi că m-am descurcat cu toate”, povesteşte omul plin de satisfacţie.
Copilărie petrecută pe drumul dintre Dobrogea si Oltenia
Ponov îşi aduce aminte cu plăcere de copilăria sa. „M-am născut în Dobrogea, dar tatăl meu era vâlcean get beget din satul Corbi. An de an reveneam în Vâlcea pentru că bătrânul era negustor şi aducea ţuică de la Corbi spre Dobrogea. Mergeam şi câte zece zile cu căruţa, ne opream prin mai multe oraşe până ajungeam în Vâlcea”, povesteşte Ion Ponov. I-a plăcut atât de mult oraşul încât a decis să facă liceul aici. „E o poveste haioasă pentru că iniţial tatăl meu mă dăduse la seminarul teologic,dar mie nu mi-a plăcut viaţa de internat aşa că am luat decizia, de unul singur, să mă înscriu la liceul Lahovari”, povesteşte pensionarul.
De la învăţător la şef de autobază
De-a lungul anilor omul a trecut de la o meserie la alta fără prea mult efort. „După ce am terminat liceul am fost timp de trei ani învăţător în Constanţa, la şcoala din Plopeni. A urmat armata şi de acolo, pentru că mă pricepeam foarte bine la maşini am ajuns pe rând şofer, mecanic, şef de coloană şi şef de autobază. Au fost vremuri grele, dar în care m-am descurcat destul de bine. Până în 90 am lucrat numai în domeniul acesta, iar maşinile şi şoferii pe care îi coordonam au ajuns prin toată ţara, pe marile şantiere. Cel mai mult s-a muncit la Canalul Dunăre-Marea Neagră. De acolo am şi cele mai vii amintiri”, spune Ion Ponov. Omul afirmă că nu s-ar putea nicicând mulţumii cu o viaţă de stat acasă. „Vă spun că lucrez ca administrator la CAR de atâţia ani cât poate au alţii când au ieşit la pensie, dar nu regret deloc că încă mai pot munci”, spune omul cu seninătate.
Întrebări şi răspunsuri:
Care e secretul longevităţii dumneavoastră?
Nu este nici un secret, pentru că eu spun tuturor care mă întreabă. Tot ceea ce contează e să fi optimist, să faci multă mişcare şi să nu laşi pe nimeni să te supere. Aşa te ţi şi sănătos şi în stare să munceşti.
Ce vă place să faceţi după ce vă terminaţi serviciul?
Eu de la serviciu plec după amiaza pe bicicletă. Să ştiţi că face minuni mersul pe bicicletă. Aş fi putut să îmi cumpăr o maşină dar mi-am spus că nu ar avea rost. Atâta timp cât sunt în putere nu renunţ la bicicletă.
Ce-i place: „Toată viaţa am iubit dansul. La Constanţa, în tinereţe eram asul dansatorilor. Când se făceau concursuri mereu ieşeam pe primul loc. Nici acum nu mă dau în lături de la o seară de dans”.
Ce nu-i place: „Oamenii avari sunt sub orice critică. Îi văd aproape în fiecare zi cum trag doar pentru ei fără să se mai gândească la alţii de parcă ar lua totul cu ei. Eu întotdeauna le-am spus copiiilor mei să nu fie asa”
Se încarcă comentariile...
