Poliţiştii rutierişti,în campanie pe DN 7

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Jumătate din accidentele rutiere care au loc, într-un an, în Vâlcea, se produc pe DN 7, arteră tranzitată zilnic de 22.000 de maşini.

Agenţii de circulaţie ai Serviciului Poliţiei Rutiere (SPR), de la Biroul Drumuri Naţionale şi Europene, au desfăşurat astăzi, pe Valea Oltului, o acţiune de prevenire a circulaţiei cu viteză peste limita legală. Aceasta face parte din „Planul de măsuri privind reducerea accidentelor pe DN 7”. Campania a început în urmă cu două zile şi se desfăşoară până pe 31 decembrie 2009. „Se urmăreşte reducerea accidentelor pe principala arteră care tranzitează judeţul şi creşterea gradului de siguranţă a participanţilor la traficul rutier“, a declarat subinspectorul Cristina Hănulescu, ofiţer de prevenire.

Materiale informative distribuite şoferilor

De la începutul anului, în Vâlcea au avut loc 488 de accidente rutiere, din care 187 grave, soldate cu 40 de morţi şi 695 de răniţi. „Jumătate din accidente s-au produs pe DN7. Cauzele care duc la producerea accidentelor pe Valea Oltului sunt: viteza, conducerea imprudentă, neacordarea de prioritate, traversarea neregulamentară. Pe DN64 şi DN67 nu sunt probleme”, a mai spus subinspectorul Cristina Hănulescu. DN7 a fost proiectat pentru a fi tranzitat de 7.000 de autovehicule zilnic, dar pe timp de vară s-a ajuns la 22.000 de autoturisme. Pentru a reduce numărul accidentelor, poliţiştii distribuie conducătorilor aflaţi în trafic şi pietonilor materiale informative, în localităţile  Budeşti, Brezoi şi Câineni, zone în care se produc cele mai multe accidente. Se vor intensifica şi controalele în trafic şi vor avea loc ore de educaţie rutieră în şcolile din Bujoreni, Budeşti şi Câineni.
„Acţiunile poliţiei nu pot să asfalteze drumurile. Viaductele de pe Valea Oltului sunt sub orice critică. De fiecare dată când trec cu maşina, am impresia că se rupe totul pe sub ea. Drumul e plin de gropi şi denivelări şi poţi face foarte uşor accident. Am noroc că e maşina firmei“, spune Alexandru Gavrilescu, şofer la o societate de distribuţie.

Cursuri de educaţie rutieră pentru şcolari


În Mihăeşti, Galicea, Ioneşti, Suteşti, Stoeneşti şi Bărbăteşti se vor desfăşura activităţi de prevenire în rândul pietonilor. În cele şase localităţi vor avea loc şi întâlniri cu preoţii, cu reprezentanţii primăriei, iar în şcoli vor fi organizate concursuri pe teme de educaţie rutieră.

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite