Râmnicu Vâlcea: Poliţiştii vâlceni vor urmări hoţii cu bicicleta

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Râmnicu Vâlcea: Poliţiştii vâlceni vor urmări hoţii cu bicicleta
Râmnicu Vâlcea: Poliţiştii vâlceni vor urmări hoţii cu bicicleta

Din cauza crizei, poliţiştii au scos de la naftalină vechile biciclete.Perspectivele redresării situaţiei nu sunt dintre cele mai roze. Anul acesta investiţiile sunt zero, poliţiştii îşi subţiază rândurile, iar angajările au fost amânate.

Azi, poliţiştii vâlceni îşi vor spune din nou of-ul, organizând, din nou, un miting în faţa Prefecturii Vâlcea, nemulţumiţi se situaţia dezastruoasă în care a ajuns instituţia. Cms şef Constantin Şandru, liderul Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Civil (SNPC) din Vâlcea ne-a spus că problemele din sistem s-au acutizat. „Lacunele legislative privind protecţia poliţistului în faţa infractorilor, au generat nemulţumire generală în rândul poliţiştilor, generând neîncredere în actul de guvernare. În Vâlcea a scăzut numărul poliţiştilor, la cca. 8.00, ceea ce înseamnă 12 % sub necesar. Nu mai sunt fonduri să se achite expertizele medico-legale, iar poliţiştii au ajuns să pună bani să cumpere cartuşe pentru imprimante, acolo unde mai există imprimante. Nu se dau pixuri, coli, dosare. Birotica este de prin anii 1970 şi tot de atunci datează şi maşinile de scris. Dacă primimim calculatoare, nu ni se aduc imprimante”, a spus ofiţerul.

Cu fişetul de acasă, la serviciu

Surse din Inspectoratul Judeţean de Poliţie ne-au spus că niciun post comunal de poliţie nu este racordat la Internet, iar în multe localităţi posturile arată ca nişte ghetouri. „Poliţiştii au ajuns să ducă mobilier de acasă şi asta în timp ce nu şi-au primit multe din drepturile care li se cuveneau. Deconturile pentru cheltuielile de transport şi cazare când au fost plecaţi în misiuni nu s-au făcut din luna martie, nu li s-a plătiit contravaloarea echipamentelor pe 2009, nu s-au plătit primele pentru zilele de concendiu, iar la nivel de inspectorat nu s-au plătit cca. 12.000 de ore suplimentare”, a mai spus cms şef Şandru. Lipsa banilor pentru benzină, pentru reparaţia şi întreţinerea maşinilor de poliţie este un alt of al poliţiştilor. „Nu ne trebuie nouă Internet, iar pentru că nu mai avem bani de benzină, am scos bicicletele de la naftalină, că ne-am săturat să folosim maşinile personale”, spunea un şef de post din sudul judeţului, care de teama de a nu fi mazilit, ne-a rugat să nu-i dăm numele. „Facem listă cu ce avem nevoie, trimitem la şefii, vine în control câte unul «mare» de la Bucureşti, şi rezolvarea este la Sfântu’ Aşteaptă”, a spus un alt poliţist. Singurii mai... „răsfăţaţi” dintre poliţiştii care mai au bani de benzină sunt rutierişti. Restul... înapoi la bicletă şi fuga-fuga, pedalând  după hoţi!

Aflaţi cum au procedat poliţiştii vâlceni încercând să-şi apere drepturile citind şi

Poliţiştii au făcut miting din cauza sărăciei din minister

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite