Piste de biciclete pe cea mai mare arteră din Râmnicu Vâlcea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bicicliştii vor avea pistă în Râmnic
Bicicliştii vor avea pistă în Râmnic

Cea mai importantă arteră a oraşului va avea marcaje speciale pentru deplasarea pe două roţi.

Edilii din Râmnicu Vâlcea au anunţat marţi că pe Calea lui Traian vor fi amenajate piste pentru biciclişti. Este vorba de o promisiune veche de un an a primarului Romeo Rădulescu ce, spre bucuria amatorilor de plimbări pe două roţi, devine realitate. „În momentul de faţă pe Calea lui Traian s-au demontat vechile limitatoare de viteză. Acestea se vor înlocui cu unele speciale, care să nu incomodeze bicicliştii", explică Romeo Rădulescu, primarul din Râmnicu Vâlcea. Edilul-şef afirmă că, în acest moment au fost achiziţionate toate materialele necesare marcării profesioniste a pistelor pentru biciclişti pe toată Calea lui Traian. „Vor fi peste patru kilometri de traseu şi sunt sigur că va fi apreciat de cei care preferă se ajungă la serviciu cu bicicleta", mai afirmă primarul.

Probleme la pista de pe Dem Rădulescu

Edilul-şef  spune că traseele vor fi marcate în aşa fel încât să fie vizibile şi pentru şoferi, iar în acest fel se vor evita accidentele. Pistă pentru biciclişti a fost amenajată în Râmnicu Vâlcea doar pe Bulevardul Dem Rădulescu din Ostroveni, artera fiind prevăzută din proiect cu o asemenea facilitate. Iniţiativa face parte din eforturile municipalităţii de reduce poluarea în oraş, mai afirmă edilul-şef din Râmnicu Vâlcea. Bicicliştii din oraş spun că inişiativa este una bună, însă se tem că se vor lovi de faptul că traficul pe Calea lui Traian este deja congestionat. „Este foarte bine că primăria s-a gândit şi la biciclişti. De ani de zile circulaţia cu bicicleta în oraş a fost practic imposibilă. Pe trotuar era ilegal să mergi cu bicicleta, iar pe carosabil era o adevărată aventură din care te puteai alege cu picioarele rupte", spune Bogdan Ivan, unul din pasionaţii ciclismului din Vâlcea. El mai afirmă însă că este nemulţumit de pista de pe Dem Rădulescu pentru că nu a fost proiectată corect. „Sunt foarte multe zone acolo unde practic trebuie să te dai jos de pe bicicletă pentru a continua drumul. Sunt gropi şi crăpături în asfalt", explică Bogdan Ivan. Primarul Rădulescu susţine că ştie despre problemele de pe Dem Rădulescu şi că acestea vor fi rezolvate în cel mai scurt timp.

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite