Râmnicu Vâlcea: Peste 40 de familii trebuie să returneze subvenţiile de căldură

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Verificările continuă pentru a descoperi cine abuzează de banii primăriei. Anchetele primăriei au scos la iveală faptul că mulţi beneficiari de ajutor de la stat pentru încălzire au dat declaraţii false.

La Râmnicu Vâlcea zeci de cetăţeni trebuie să returneze banii primiţi de la primărie drept ajutoare pentru încălzire. Este vorba de cei care au beneficiat de compesări totale deoarece au declarat că nu au nici un fel de venit cu care să îşi poată plăti căldura. În perioada noiembrie - ianuarie, un număr de 680 de persoane au primit compensaţii pe baza faptului că au declarat că au venituri zero. Virginia Fulgescu, şefa Direcţiei de Protecţie Socială a Primăriei spune că până în prezent au fost finalizate 201 anchete sociale la cei care au solicitat ajutor de la stat. „La 99 de persoane din cei verificaţi s-a constatat că situaţia corespundea cu ceea ce declaraseră. 60 de solicitanţi au declarat iniţial venit zero şi nu au anunţat faptul că între timp au reuşit să realizeze venituri din munci ocazionale ori rudele din străinătate le trimit bani", explică Virginia Fulgescu. Ea spune că pentru aceştia din urmă s-a stabilit micşorarea ajutorului pentru încălzire şi restituirea diferenţei.


Au semnat angajamente de plată


42 de beneficiari de ajutoare de încălzire vor trebui să dea banii înapoi deoarece inspectorii primăriei au descoperit că au venituri din alte surse în afara salariilor şi pensiilor. „13 persoane nu au fost găsite acasă, iar vecinii ne-au spus despre aceştia că sunt plecaţi în străinătate ori sunt în afara localităţii", explică Virginia Fulgescu. Funcţionarii primăriei au înaintat deja adrese către CET şi asociaţiile de proprietari prin care se solicită cuantumul total al facturilor ce au fost compensate de primărie pentru cei 42 de Râmniceni prinşi cu ocaua mică. „Oamenii au fost informaţi cu privire la măsurile pe care le-am dispus şi au fost de acord cu restituirea sumelor de care au beneficiat în mod necuvenit, semnând în acest sens angajamente de plată", explică şefa de la DPS. Romeo Rădulescu, viceprimarul din Râmnic explică: „Se estimează că în urma verificărilor efectuate până acum se va recupera cel puţin suma de 26.000 de lei, bani alocaţi din bugetul local. Nu ne mai permitem să cheltuim fără să ştim că banii aceia ajung la oamenii care au nevoie de ei"

 Anchetele sociale continuă şi în februarie


Inspectorii primăriei susţin că verificările vor continua, iar în această nouă etapă vor fi vizaţi şi cei care primesc compensări parţiale de la plata încălzirii. Aceştia, împreună cu ofiţeri ai Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul Poliţiei Râmnicu Vâlcea şi funcţionari din cadrul Corpului de Control vor lua la purecat actele depuse la asociaţiile de proprietari. Oficialii primăriei spun că au înăsprit verificările deoarece bugetul de anul acesta al oraşului este mai mic, iar ajutoarele sociale trebuie acordate celor care au cu adevărat nevoie şi se află în cazuri disperate. Actiunea se va finaliza în luna martie.

În urma verificărilor efectuate până acum se va recupera cel puţin suma de 26.000 de lei", Romeo Rădulescu, viceprimar.

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite