Râmnicu Vâlcea: PORTRET - Eugen Neaţă -Poliţistul model cu spirit inovator

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Acum câteva zile a fost desemnat cel mai bun poliţist pentru inovaţiile din domeniul juridic.Îi place să facă muncă de cercetare ştiinţifică luând legile şi Ordonanţele la puricat.

Cms. şef Eugen Neaţă, adjunctul şefului Poliţiei Municipiului Râmnicu Vâlcea este una dintre cele mai ordonate persoane pe care le-am întâlnit vreodată. Pe biroul său ordinea este desăvârşită, iar când deschide unul dintre fişete, dosarele frumos îndosariate în clasoare îl recomandă ca o fire extrem de meticuloasă. În urmă cu câteva zile, cms şef Eugen Neaţă a câştigat premiul I la un concurs naţional de  „Inovaţie în activitatea poliţienească”. „M-am făcut poliţist pentru că mereu am fost călăuzit în viaţă de ideea de dreptate, iar meseria de poliţist mi s-a potrivit ca o mănuşă”, povesteşte. A aboslvit Şcoala de Agenţi de Poliţie Vasile Lascăr, fiind printre cei mai buni din promoţie. În timpul liber, împreună cu alţi trei-patru prieteni la sfârşit de săptămână lua cu „asalt” cofetăria din Câmpina. Poate alţii aveau alte destinaţii! A lucrat ca agent de poliţie în comuna Popeşti şi a avut şansa să cunoscă un şef de post, Cârpici, corect şi bun profesionist.

"Să-l faci pe om să înţeleagă că a greşit"

Absolvent apoi al unei facultăţi juridice, iar din 2005 adjunct al Poliţiei Municipiului, Eugen şi-a croit propriul drum în munca de poliţie. „Ca să fii un bun poliţist, trebuie să fii bine pregătit profesional şi să cunoşti foarte bine oamenii din jurul tău. Dacă pe om îl faci să înţeleagă că a greşit atunci cânt tu aperi legea, acesta nu-ţi va purta pică niciodată. Am avut de-a lungul vieţii posibilitatea să cunosc oameni de mare valoare, de la care am avut ce învăţa, precum profesorii dr. Boroi Alexandru, Ilie Pascu, de la Academia de Poliţie, vâlceanca, prof. Ioana Vasiu, de la Universitatea Babeş Bolyai, din Cluj ”.

 Furtul fumului, lucrare penală

Îl întreb pe Eugen Neaţă despre „inovaţia” pentru care a fost premiat şi a urmat o discuţie în care ofiţerul a vorbit despre „Necesitatea unei practici unitare în executarea prevedirilor O.G. 27/2002 şi ale Ordinului Ministrului Administraţiei şi Internelor nr. 190/2004”, tema cu care a câştigat locul I. Toptanul de reclamaţii şi sesizări care veneau pe adresa Poliţiei aveau o intepretare foarte largă prin Ordinul Ministrului. „Dacă cineva reclama că i-a fost furat fumul de la coşul casei, trebuia înregistrat ca lucrare penală, sau că i s-a furat Maybach din spatele casei, în condiţiile în care omul nu a avut niciodată o astfel de maşină. Înregistrarea ca faptă penală trebuie să se facă doar în condiţiile în care sunt configurate elementele prevăzute de legea penală care să confirme existenţa unei astfel de fapte”. Ofiţerul spune că modificările care le-a propus au menirea de a spori încrederea cetăţenilor în instituţia Poliţiei şi că are în lucru şi alte lucrări legate de activităţile de prevenirea criminalităţii.

profil.

NĂSCUT. 11 iunie 1967, la Râmnicu Vâlcea
STUDII. Facultatea de Drept, licenţiat la Academia de Poliţie „A.I.Cuza” Bucureşti, masterand pe ştiinţe juridice, apoi doctorand în cadrul aceleiaşi universităţi, cursuri post universitare pe managementul traficului rutier.
STARE CIVILA. Căsătorit, are o fetiţă
IDEALURI. Sa mă perfecţionez permanet şi mereu să fiu în slujba cetăţenilor

Ce-mi place:
Sunt adept al principiilor de omenie, fiind mereu o fire comunicativă şi sociabilă. În domeniul juridic vreau să fac cercetare ştiinţifică. Îmi plac regulile şi ordinea.

Nu-mi place:
Îmi displace faptul că de foarte multe ori oamenii sunt aşezaţi pe posturi  pe alte criterii decât cele de competenţă şi abilitate. În altă ordine de idei, îmi pare rău că a cam dispărut acea solidaritate la bine a oamenilor. Nu consum băuturi alcoolice.

Întrebări şi răspunsuri
Are adevăraţi profesionişti poliţia şi sunt ei întodeauna... în faţă?

Profesionişti în adevăratul sens al cuvântului există însă nu întotdeauna sunt pe funcţiile cele mai bune. Faptul că le este apreciată valoarea, omenia, profesionalismul, înseamnă mai mult decât o funcţie.

Cât de mare este volumul de muncă la sesizări şi reclamaţii?

La Poliţia Municipiului Râmnicu Vâlcea, din totalul de 922 de dosare penale soluţionate în anul 2008 referitoare la infracţiuni cu violenţe, 861 au fost finalizate cu soluţie de netrimitere în judecată, reprezentând 93,38 % din totalul celor înregistrate.

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite