Râmnicu Vâlcea: Numărul muncitorilor la negru în creştere

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Râmnicu Vâlcea: Numărul muncitorilor la negru în creştere
Râmnicu Vâlcea: Numărul muncitorilor la negru în creştere

În construcţii şi în servicii s-au găsit cei mai mulţi lucrători fără forme legale.

Inspectorii de muncă au mari bătăi de cap cu firmele care angajează la negru. Chiar dacă amenzile sunt foarte mari, patronii preferă să le conteste în instanţă decât să angajeze legal muncitorii.
Numai în luna august, în judeţul Vâlcea au fost găsiţi un număr de 77 de persoane care lucrau la diferite firme fără forme legale. Datele, furnizate de Ion Nicolaescu, şeful Inspectoratului Teritorial de Muncă Vâlcea atestă faptul că fenomenul a luat amploare odată cu sfârşitul verii. „Dacă în luna iulie descoperisem, în urma controalelor, 42 de persoane care practicau munca la negru, în august numărul acestora practic s-a dublat.  Amenzile sunt foarte mari, dar, în ciuda acestui fapt, patronii preferă să le plătească, ori să le conteste în instanţă decât să intre în legalitate”, explică Nicolaescu.  Şeful de la ITM spune că s-au dat sancţiuni, doar pentru munca la negru, în valoare totală de 115.500 de lei în luna august, iar controalele şi amenzile pe acest aspect continuă şi la ora actuală.

90% din cei verificaţi primesc amendă

Şeful de la Inspecţia Muncii spune că, în urma controalelor făcute aproape toate firmele verificate primesc amenzi ori avertismente pentru încălcarea unor norme, fie de relaţii de muncă, fie pentru neasigurarea unor condiţii de securitate la locul de muncă. „De exemplu, în august, din cele 133 de controale făcute la firme făcute pentru a verifica respectarea normelor de securitate şi sănătate în muncă, în 130 de cazuri s-au dat sancţiuni. La fel şi pe domeniul relaţiilor de muncă: 88 de controale soldate cu 73 de sancţiuni”, afirmă Nicolaescu. El mai spune că, dacă s-ar respecta şi ultima prevedere a procedurilor de control, nu ar exista nici o firmă care să nu fie sancţionată, în special în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă.

Amenzi de aproape două milioane de lei în 2009


Anul acesta inspectorii de muncă nu s-au sfiit să sancţioneze, chiar dacă majoritatea patronilor s-au plâns de criza financiară atunci când a venit vorba de achitarea sacţiunilor. Nicolaescu afirmă că pentru majoritatea celor sancţionaţi, în special pentru muncă la negru, au găsit ca scuză criza financiară din cauza căreia nu îşi mai pot plăti taxele şi impozitele. „Din ianuarie şi până acum au fost depistaţi 522 de oameni care munceau la negru,  totalul amenzilor pentru patronii ce i-au angajat fiind de 710.000 lei. Pe total amenzile au ajuns la 1.708.600 lei, iar până în decembrie cred că va depăşi două milioane de lei”, explică Nicolaescu de la ITM.

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite