Râmnicu Vâlcea: PORTRET - Nicoleta Nedelcu - Educatoarea care îi învaţă pe copii origami

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Îi place să lucreze cu cei mici pe care îi motivează prin jocuri şi lecţii despre estetică. Este adepta metodelor noi în educarea şi modelarea comportamentului preşcolarilor.

Nicoleta este o tânără sensibilă şi timidă care însă în preajma copiilor se schimbă imdediat. „Întotdeauna mi-a plăcut să mă joc şi pentru că iubesc foarte mult copiii, am decis să urmez cursurile unui colegiu pedagogic", povesteştete tânăra educatoare. Vreme de şapte ani, Nicoleta a lucrat la mai multe grădiniţe din mediul rural, însă în urmă cu un an de zile, a venit la Grădiniţa cu Program Prelungit Sud, una din cele mai apreciate din oraş.„Am avut şansa pentru câţiva ani, să lucrez cu micuţii din mediul rural, care sunt foarte ascultători şi ceva mai liniştiţi decât micuţii din oraş. Peste tot sunt copii inteligenţi, iar noi trebuie să le acordăm mai multă atenţie, dar şi şansa pentru o viaţă mai bună", completează Nicoleta Nedelcu. Educatoarea povesteşte că micuţii care se dezvoltă în mediul rural sunt educaţi mai strict şi respectă nişte reguli mai dure în ceea ce priveşte aprofundarea cunoştiinţelor şcolare.


Educaţie prin joc


„Părinţii de la ţară se interesau atent de tot ceea ce învăţau micuţii la grădiniţă şi nu de puţine ori, impuneau copiilor un regim mai strict în ceea ce priveşte educaţia", completează Nicoleta Nedelcu. Tânăra spune că pentru a le capta atenţia copiilor la clasă, nu de puţine ori intră în jocul lor şi încearcă să le facă pe plac, tocmai pentru a-i apropia. „Comunicăm foarte mult şi i-am învăţat că respectul trebuie să fie reciproc. Ne jucăm şi încercăm să învăţăm prin joc. De semenea, facem tot felul de activităţi educative, chiar dacă de multe ori ei au impresia că totul este numai o joacă", mai spune educatoarea Nicoleta Nedelcu. Tânăra povesteşte că preşcolarii cu care lucrează sunt întotdeauna atraşi de tot ceea ce este nou. „Sunt copii mult prea energici şi foarte curioşi. Am observat că le place tot ceea ce este nou şi participă mai bine la activităţile pe care le facem poentru prima dată", mai spune cadrul didactic.


Este pasionată de creaţiile vestimentare


Educatoarea ne destăinuie o altă pasiune a sa, pictura. „De altfel pot spune că sunt atrasă de estetic şi tot ceea ce ţine de estetic. Îmi place să fac origami, să pictez sau să creez noi modele vestimentare", adaugă educatoarea Nicoleta Nedelcu. Tânăra spune că se pricepe puţin la croitorie şi îi place îşi lucreze haine, ale căror modele sunt concepute chiar de ea. „Când am o fărâmă de timp liber, îmi place să îmi croiesc diferite modele vestimentare. Nu am lucrat însă niciodată pentru altcineva", mai spune tânăra educatoare.


Întrebări şi răspunsuri


Ce părere aveţi despre preşcolarii crescuţi la oraş?
Sunt copii foarte inteligenţi, însă au nevoie de foarte multă atenţie din partea părinţilor. Copiii trebuie obişnuiţi cu natura, cu plimbările în parc, trebuie lăsaţi să experimenteze singuri. De asemenea, micuţii au nevoie de supraveghere şi răbdare.


Cum se împacă pasiunea pentru estetic şi munca la grădiniţă?
Foarte bine şi de aceea am încercat să îi implic pe micuţii mei în tot felul de activităţi. Îi învăţ să modeleze, să împletească, să facă origami. Simţul esteticului trebuie dezvoltat la o vârstă fragedă, iar copiii sunt receptivi şi le place ceea ce realizăm împreună.


Ce-i place
Adoră să călătorească, iubeşte muntele şi marea. Este pasionată de modă şi este mereu atentă la noile tendinţe.
Ce nu-i place
Nu suportă persoanele care nu îşi respectă promisiunile făcute. De asemenea, nu suportă persoanele care nu sunt punctuale.

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite