Misiune îndeplinită pentru Oltchim

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Adina Fiera a reuşit să marcheze de două ori cu Larvik
Adina Fiera a reuşit să marcheze de două ori cu Larvik

„Galacticele“ s-au revanşat după eşecul din Danemarca, câştigând cu 28-22 (12-9) în faţa lui Randers şi asigurându-şi prezenţa în grupele principale ale competiţiei. Duminică, la Vâlcea vine Larvik. Pe final de meci, când victoria era asigurată, Oltchim şi-a permis să facă şi spectacol, spre deliciul suporterilor.

Victoria, iată obiectivul pe care Oltchim Rm. Vâlcea şi-l propune pentru fiecare meci. Ieri, însă, un succes era sinonim cu promovarea în grupele principale ale ediţiei 2010-2011 a Ligii Campionilor. Victoria a fost atinsă, iar calificarea asigurată. Altfel spus, misiune îndeplinită pentru campioana României.

Învinsă surprinzător

(23-27), în partida tur, disputată în Danemarca, Oltchim şi-a luat, totodată, revanşa în faţa lui Randers HK. Galacticele au controlat jocul din primul şi până în ultimul minut, conducând în permanenţă pe tabela de scor: 1-0, 5-1, 7-3, 11-5, 12-9 (pauză), 16-10, 26-20 şi 28-22 (final).

Doar la începutul reprizelor au existat câteva momente în care oaspetele au încercat să ţină aproape de mult mai titratele lor adversare. În rest, „galacticele" au avut suficiente puncte în faţă pentru a face şi ceva spectacol.

„Calificarea este singura care contează"

Aflată, ca de obicei, printre principalele marcatoare ale echipei noastre, Cristina Neagu a subliniat că „meciul cu Randers a fost mult mai greu faţă de cum o arată rezultatul final. Din păcate, nu ne-au ieşit toate fazele de joc aşa cum ne doream, dar aşa este atunci când evoluezi sub presiune. Randers a jucat mai slab decât în tur, când a meritat victoria în faţa noastră. Sperăm ca în cele două luni până la debutul grupelor principale să ne îmbunătăţim jocul".

Părerea interului a fost îmbrăţişată şi de pivotul Oana Manea: „Cu această victorie ne-am asigurat calificarea. Iar aceasta era singura care conta pentru noi Au existat emoţii. Nu dăm pronosticuri pentru meciul cu Larvik. Vom vedea ce vom face săptămâna viitoare".

Înaintea meciului de aseară, suporterii campioanei României i-au făcut o primire specială Adei Nechita, care a împlinit ieri 27 de ani. „La mulţi ani, Ada!", se putea citi pe un banner imens. La partida de iei, în tribună a luat loc şi Luminiţa Dinu-Huţupan, care a venit împreună cu a sa fetiţă de şase luni, Ştefania. 

Au marcat pentru Oltchim: Stanca 8 goluri, Maier 7, Elisei 6, Fiera 3, Nechita 2, Neagu 1, Manea 1. În celălalt meci din grupă, Larvik s-a impus cu 38-26 în faţa lui Toulon Saint-Cyr.

Ultimele partide din această fază a competiţiei sunt programate în 21 noiembrie: Oltchim - Larvik şi Toulon - Randers.

 "Ne-am calificat, însă resimt presiunea. Jucătoarele vor încerca un rezultat bun şi cu Larvik."
Peter Kovacs antrenor Oltchim Rm. Vâlcea

"Am avut cinci jucătoare accidentate şi când ne-am apropiat la trei goluri am sperat la un egal."
Jan Leslie antrenor Randers

Clasament la zi

1. Larvik     10 puncte
2. Oltchim     6 puncte
3. Toulon     2 puncte
4. Randers     2 puncte

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite