Râmnicu Vâlcea: Mircia Gutău- cetăţean de onoare în puşcărie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 20.000 de semnături s-au strâns pentru edilul aflat în spatele gratiilor. Aleşii Râmnicului au aprobat propunerea ce a fost introdusă pe ordinea de zi cu câteva ore înainte de şedinţa de Consiliu Local.

La Râmnicu Vâlcea regulamentul ce stabilea criteriile pentru acordarea titlului de cetăţean de onoare a fost modificat ieri astfel încât Mircia Gutău, primarul încarcerat la Penitenciarul Colibaşi să primească această distincţie. După ce cazul său a fost primul caz de corupţie finalizat cu o condamnare, Gutău îşi mai trece în „palmares" încă o premieră: este primul cetăţean de onoare cu dosar penal şi condamnat definitiv la închisoare din România  „A fost o iniţiativă a societăţii civile. S-au strâns peste 20.000 de semnături care cereau acest lucru", motivează viceprimarul Romeo Rădulescu decizia luată ieri de consilierii locali. Susţinător deschis al iniţiativei. „Omul a făcut foarte mult pentru Râmnic şi cred că merită această distincţie. Regulamentele se pot schimba la cererea majorităţii, nu văd o problemă în asta", mai spune Rădulescu.


„Am fost puşi în faţa faptului împlinit"


Datorită faptului că nu există un cadru legal unic care să stabilească modul în care se acordă titlul de cetăţean de onoare, consilierii locali au reuşit foarte uşor să modifice regulamentul iniţial fără să încalce nici o lege. Mai mult, proiectul de hotărâre ce trebuia supus aprobării a fost introdus pe ordinea de zi la capitolul Diverse, cu câteva ore înainte de şedinţa de Consiliu Local. „Trebuia introdusă un pic mai înainte, pentru a ne documenta şi noi despre ce este vorba. Eu nu ştiam de acest punct de pe ordinea de zi, pur şi simplu am fost puşi în faţa faptului împlinit", a declarat consilierul local Ion Matei care s-a abţinut de la vot. Mircia Gutău a fost condamnat în data de 27 ianuarie la trei ani şi jumătate de închisoare pentru luare de mită. Alături de el a fost condamnat şi fostul viceprimar Nicolae Dicu, acuzat de complicitate la această infracţiune.

 „A fost o iniţiativă a societăţii civile. S-au strâns peste 20.000 de semnături care cereau acest lucru", Romeo Rădulescu, viceprimar

Scurt istoric al cazului "Mită la Primăria Râmnicului"

Mircia Gutău a fost acuzat în anul 2006 de către Procurorii DNA de corupţie alături de Nicolae Dicu, viceprimarul de la acea vreme. Ambii au fost arestaţi în iulie 2006 şi au petrecut trei luni în spatele gratiilor penitenciarului Colibaşi. Procurorii spun că cei doi au pretins de la Constantin Popescu, un om de afaceri local suma de 50.000 de euro pentru eliberarea unui certificat de urbanism pentru o construcţie în zona centrală. Nicolae Dicu a fost prins în flagrant, însă procurorii au susţinut că în spatele afacerii a stat Mircia Gutău. Două instanţe: Curtea de Apel de la Alba Iulia şi cea de la Constanţa l-au achitat pe Gutău. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis însă condamnarea lui la trei ani şi jumătate de închisoare.

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite