Râmnicu Vâlcea: Ocnele Mari/ O comisie a Ministerului Economiei şi Finanţelor negociază, astăzi, cu familiile afectate de saramură

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Râmnicu Vâlcea: Ocnele Mari/ O comisie a Ministerului Economiei şi Finanţelor negociază, astăzi, cu familiile afectate de saramură
Râmnicu Vâlcea: Ocnele Mari/ O comisie a Ministerului Economiei şi Finanţelor negociază, astăzi, cu familiile afectate de saramură

      O comisie numită prin ordinul Ministerului Economiei şi Finanţelor (MEF) este, astăzi, în oraşul vâlcean Ocnele Mari, pentru a continua negocierile cu familiile care au casele în faţa saramurii.

Citeşte şi:

Cota saramurii în lacul nou e în continuă creştere     

Localnicii păzesc cu lanterna saramura , ca să nu le intre în case

Negociatorii nu s-au înţeles cu o familie

         Comisia va renegocia cu cele opt familii care nu sunt de acord cu despăgubirile. „Comisia va sta în zonă, astăzi şi mâine, şi va negocia prin intermediul societăţii Conversmin”, a declarat Carmen Niţoi, consilierul prefectului. Societatea Conversmin aparţine MEF şi se ocupă cu construcţia caselor sinistraţilor, despăgubirea familiilor afectate, ecologizarea terenului şi închiderea minelor de la Ocne. „Cota lacului nou, în zona caselor din Cosota era, astăzi, la ora 09.00, la 266,34 metri, şi a crescut cu cinci centimetri, în ultimele 24 de ore. În momentul de faţă nu se impune evacuarea altor persoane sau bunuri din zonă”, a mai precizat Carmen Niţoi. În zonă se menţine codul roşu şi sunt pregătiţi să acţioneze pompieri, jandarmi şi poliţişti în cazul în care apar probleme. În momentul în care cota din lacul nou ajunge la 267 de metri vor fi inundate curţile altor opt familii şi se va trece la evacuarea bunurilor.

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite