Râmnicu Vâlcea: PORTRET - Mihail Dincă - Dascălul care predă iubirea de folclor
0De aproape trei decenii le predă copiilor de la sat muzica, reuşind să îi facă să iubească tradiţiile şi obiceiurile strămoşeşti. Preţuieşte folclorul oltenesc şi luptă să îl ducă mai departe
NĂSCUT. 5 noiembrie 1949, în localitatea Nicolae Bălcescu, judeţul Vâlcea.
STUDII. Liceul Pedagogic de la Câmpulung Muscel.
FAMILIE. Căsătorit are doi copii.
Încă de mic, învăţătorul Mihail Dincă a simţit că muzica este cea care îi va călăuzi paşii spre o lume minunată. „Când aveam vreo şapte ani, am auzit pentru prima dată muzica transmisă printr-un aparat de radio. A fost ceva extraordinar, pentru că în vremurile acelea ascultam muzică numai la hora satului, când se reunaeau toţi lăutarii din comună şi ţineau programe", povesteşte Mihail Dincă. Dascălul îşi aminteşte că părinţii săi i-au pus numele după cel al renumitului scriitor Mihail Sadoveanu. „Sunt născut în aceeaşi zi şi lună cu scriitorul Sadoveanu. Este o conincidenţă de care sunt foarte mândru şi care mi-a adus şi foarte mult noroc", completează Mihail Dincă. Învăţătorul spune că a primit apoi de la părinţii săi, în dar, un acordeon şi aşa a început pasiunea sa pentru muzică, în special pentru cea populară. „Îmi amintesc cum mama încerca să mă ambiţioneze să învăţ să cânt şi îmi spunea adesea că dacă eu nu voi reuşi, atunci se va apuca chiar ea să cânte la acordeon", povesteşte învăţătorul. Cu timpul, dascălul a ales să înveţe să cânte la toate instrumentele populare.
L-a cunoscut pe Charles de Gaulle
„Învăţătorul meu cânta la vioară şi pentru că îl admiram foarte mult, am dorit şi eu să învăţ să cânt la acest instrument", mai spune Mihail Dincă. Pentru că i-a plăcut din totdeauna să lucreze cu copiii a decis să urmeze studii pedagogice, iar din anul 1969 şi până în prezent, a îmbrăţişat cariera de dascăl. „Este poate cea mai frumoasă meserie din lume, asta dacă o faci din pasiune şi cu plăcere. Copiii de la sat au mare potenţial şi resurse, numai că trebuie să ne ocupăm foarte atent de ei", mărturiseşte Mihail Dincă. Dascălul a făcut parte din mai multe formaţii de dansuri populare, a cântat la cor, dar şi în ansambluri de folclor. „Am participat la multe concursuri şi festivaluri, iar în anul 1968, în cadrul unui spectacol, am avut ocazia să dau mâna cu Charles de Gaulle, preşedintele Franţei la acea vreme", spune dascălul. Pentru că iubeşte tradiţia şi folclorul a decis să înfiinţeze un ansamblu alcătuit din copiii pe care îi avea la şcoală. „Nu a fost uşor, am căutat să găsesc elevi dornici să înveţe. Uşor-uşor am reuşit să le insuflu toată dragostea mea pentru muzică şi am descoperit în ei adevărate talente", mai spune dascălul. Acesta a format ansamblul folcoric „Busuioc de Topolog" care are un repertoriu bogat în melodii populare specifice zonei, păstrate din străbuni. „A fost foarte greu, pentru că nu aveam instrumente muzicale, dar am avut mare noroc cu cei de la organizaţia World Vision care în urmă cu patru ani ne-au donat majoritatea instrumentelor", adaugă învăţătorul.
Întrebări şi răspunsuri
De unde vă culegeţi melodiile pe care le interpertaţi împreună cu cei mici?
Multe din melodii le ştiu încă din tinereţe, când la un moment dat, i-am adunat pe toţi lăutarii satului şi am încercat să facem o formaţie mai mare. Sunt hore, sârbe specifice Olteniei, dar noi cântăm şi marşuri, valsuri, aproape toate genurile muzicale.
Câte ore de repetiţii aveţi la activ?
Aproape o viaţă de om, pentru că eu cânt încă de copil. Acum cu ansamblul „Busuioc de Topolog" repetăm aproape în fiecare zi, iar la sfârşit de săptămână ne strângem în curtea şcolii şi repetăm toţi câteva ore bune.
Ce-i place
Adoră natura şi viaţa la ţară. Îi place să se înconjoare de lucruri frumoase şi de oameni cu bun simţ. Iubeşte copiii şi îi place să se implice în activităţi extraşcolare.
Ce nu-i place
Nu suportă să i se ascundă anumite fapte. Nu îi plac oamenii lipsiţi de caracter şi cei care nu au curajul să îşi asume responsabilitatea pentru ceea ce fac.