Râmnicu Vâlcea: Grajdurile Mânăstirii Cozia vor deveni chilii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Râmnicu Vâlcea: Grajdurile Mânăstirii Cozia vor deveni chilii
Râmnicu Vâlcea: Grajdurile Mânăstirii Cozia vor deveni chilii

Aici vor fi găzduiţi gratuit  pelerinii sau copiii excursionişti care n-au unde înnopta. Credincioşii se plâng de faptul că efectele crizei economice se resimt şi în cadrul Mânăstirii, turiştii sunt mai puţini şi depun sume tot mai mici pentru acatiste.

La Mânăstirea Cozia, zi de zi călugării sunt într-o permanentă agitaţie. „Criza economică se resimte şi la noi. Numărul turiştilor care ne vizitează s-a împuţinat şi oamenii depun tot mai puţini bani pentru acatiste. Fiecare bănuţ contează pentru noi şi trebuie bine drămuit”, ne-a spus ghidul mânăstiri, preotul Iulian Buchiu. Părintele este un om cu credinţă în Dumnezeu, toţi cei trei fraţi ai săi sunt preoţi, unul fiind chiar pr. dr. Ştefan Buchiu, decanul Facultăţii de Teologie din Bucureşti, iar singura fată din familia Buchiu, este tot profesor de religie. În imediata vecinătate a Coziei, pe locul unde altădată se ridica grajdul mânăstiri se construiesc chilii. „Lucrările sunt pe finalizare şi când va fi gata, aici pot fi găzduiţi, gratuit, în cele cinci-şase camere, pelerinii sau copiii excursionişti care nu au unde să înnopteze. De asemenea, vom începe lucrările de renovarea a chiliilor de la bolniţa (de peste drum) a Mânăstirii”, a mai spus ghidul.

Seră încălzită cu apă termală

Pentru a-şi procura cele necesare traiului dar şi pentu a veni în ajutorul oamenilor săraci care în fiecare zi de duminică pot servi o masă caldă la Mânăstirea Cozia, „fraţii” sau „părinţii” de la lăcaş îngrijesc zeci de hectare de terenuri, fac legumicultură sau pomicultură. „Părintele Ioanichie, care a fost vaporean, este un foarte bun legumicultor. Uitaţi ce seră frumoasă de legume, cu roşii coapte, una mai frumoasă decât alta. Sera este încălzită şi pe timpul iernii cu apă termală. Livada cu pomi fructiferi din vecinătatea Mânăstirii am întinerit-o şi este frumoasă”, a mai spus preotul Buchiu, ghidul mânăstiri. Cât despre criza care se resimte şi în lăcaşele cult, unul dintre turişti, Ioana Dimofte, din Bucureşti, ne-a spus: „Eu veneam la toate Sărbătorile mari, aici, la Cozia. Anul ăsta, acum vin pentru prima dată. Drumul costă mult, viaţa e scumpă şi nu mai am atâţia bani de cheltuit”.
Foto. Grajdul Mânăstirii Cozia, transformat în chilii

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite