Râmnicu Vâlcea: Cursuri de limbi străine pentru adulţi, la Bibliotecă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 70 de pesoane s-au înscris la cursurile de engleză, germană sau franceză. Orele sunt de nivel începător, iar oamenii spun că au nevoie de cunoştinţele linvistice pentru viitoare job-uri în străinătate.

Şi-au luat inima în dinţi şi s-au înscris la cursurile de limbi străine de la Bibliotecă. Peste 70 de persoane adulte, din Râmnicu Vâlcea, primesc, începând de azi lecţii gratuite de limba engleză, franceză şi germană. „Profesorii" sunt tineri voluntari ai Centrului Europe Direct, angrenaţi în programul Atelierul de Vacanţă, organizat la nivelul întregii Biblioteci Judeţene. Mihai Albu, un şomer de 30 de ani din Râmnicu Vâlcea povesteşte că s-a înscris la cursul de limbă străină deoarece, la sfârşitul acestei veri va pleca sî îşi caute un loc de muncă în Germania. „Nu am pretenţia să fiu un vorbitor fluent de germană. Mi-ar plăcea să am câteva cunoştinţe de bază care să mă ajute la noul meu job, să mă înţeleg cu colegii şi mai ales cu angajatorul. Cunoaştearea limbii este o condiţie la angajare", spune cursantul. Asemenea lui, majoritatea celor care participă la cursurile de limbi străine au în plan angajarea în străinătate.


Cursuri în fiecare zi a săptămânii


Porivit Danei Rădulescu, coordonatorul Centrului Europe Direct, cei mai mulţi adulţi s-au înscris la cursurile de limbă engleză. „Sunt 29 de persoane la cursurile de limbă engleză, 26 la limba franceză şi 16 cursanţi la orele de limba germană. Anul acesta chiar am fost surprinşi de numărul mare al celor care doresc să participe la aceste cursuri", spune oficialul Centrului. Ea afirmă aceste cursuri sunt organizate în fiecare zi a săptămânii. Activităţile Atelierului de Vacanţă nu se opresc însă aici. De luna viitoare vor fi organizate şi celebrele cursuri de calculatoare pentru pensionari. „La aceste cursuri s-au înscris deja 30 de vârstnici, iar trainerii vor fi tot tinerii voluntari ai Centrului. Sunt foarte căutate orele de iniţiere în calculator şi mulţi dintre pensionarii care au participat anul trecut la cursuri vor să ia lecţii şi anul acesta", spune Dana Rădulescu.

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite